Dragnea: Dacă toate proiectele cu China se materializează, investiţiile se ridică la 20 de miliarde de euro

Economica.net
20 03. 2014
dragnea_25212500_83808700_36609100_73096100_46793500_38342400

‘Am discutat un lucru important la solicitarea prim-ministrului. L-am rugat (pe şeful regiunii Hong-Kong- n.r.) să încerce să promoveze o implicare a fondurilor de investiţii din Hong Kong care sunt foarte mari şi a instituţiilor financiare în finanţarea în principal a proiectelor pe care vrem să le dezvoltăm cu China în domeniul energetic şi în domeniul infrastructurii şi s-a arătat interesat de lucrul acesta. Chiar am discutat despre vizitele pe care urmează să le fac în zilele următoare şi i s-a părut o oportunitate serioasă. De asemenea, i-am făcut o invitaţie din partea prim-ministrului Victor Ponta să vină în România, poate cu acel prilej să vină cu nişte fonduri de investiţii serioase în ţară, care să participe la finanţarea investiţiilor mari pe care vrem să le facem, care se ridică undeva, dacă până la urmă ies toate, la 20 de miliarde de euro’, a spus Dragnea.

Vicepremierul Liviu Dragnea efectuează o vizită de lucru în China în perioada 20-26 martie şi va avea întâlniri la nivel înalt cu oficiali chinezi pentru a analiza stadiul implementării acordurilor semnate în noiembrie anul trecut, în cadrul vizitei la Bucureşti a premierului chinez, Li Keqiang.

Vineri, la Shenzhen, sunt programate întrevederi cu reprezentanţii unor companii din domeniul comunicaţiilor şi energiei: ZTE Corporation, Huawei şi CGN (China General Nuclear Power Group).

În a doua parte a vizitei, viceprim-ministrul Liviu Dragnea va avea o întâlnire bilaterală cu viceprim-ministrul Republicii Populare Chineze, Zhang Gaoli.