Dragnea: Dacă vom ajunge la concluzia că e bine pentru ţară suspendarea preşedintelui, nu o să am nicio ezitare

Economica.net
27 12. 2016
dragnea_45654_18479800

Dragnea: Până poimâine vom lua o decizie

‘M-am consultat cu colegii, mâine – cel mai târziu poimâine, o să trebuiască să luăm o decizie şi, parafrazându-l pe cel care a vorbit la ora 12,00, vreau să cumpănesc foarte bine, dar nu între un interes personal sau de grup, ci între ceea ce este bine sau rău pentru România. Nu are rost să ne ascundem după degete. Am primit o avalanşă de mesaje de la oameni care cer cu fermitate suspendarea preşedintelui. Nu este o decizie uşoară. Dacă, în urma acestei analize, vom ajunge la concluzia că pentru ţară e bine să îl suspendăm pe preşedinte, nu o să am nicio ezitare’, a afirmat Dragnea, într-o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, că a urmărit cu stupefacţie răspunsul şefului statului la propunerea de prim-ministru şi consideră că Iohannis vrea să declanşeze o criză politică.

„Ca şi toată ţara am urmărit şi noi cu stupefacţie anunţul preşedintelui Iohannis, de fapt răspunsul la propunerea noastră de prim-ministru. Împreună cu colegii mei am analizat, am încercat să găsim resorturile cinstite sau constituţionale care ar fi putut sta în spatele acestei decizii. Nu am reuşit să găsim niciun motiv constituţional. (…) Părerea noastră este că acest om vrea să declanşeze o criză politică în România”, a afirmat Liviu Dragnea.