Dragnea, despre absenţa lui Viorel Ştefan la dezbaterile din Cameră pe Legea salarizării: O ofensă!

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a declarat, miercuri, jurnaliştilor că absenţa ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, de la dezbaterea Legii salarizării în Camera Depjutaţilor reprezintă ”o ofensă”. Liderul social-democraţilor a făcut această declaraţie după ce în plen şi-a cerut scuze pentru absenţa lui Viorel Ştefan.
Economica.net - mie, 07 iun. 2017, 10:56
Dragnea, despre absenţa lui Viorel Ştefan la dezbaterile din Cameră pe Legea salarizării: O ofensă!

„N-a fost o poziţie foarte confortabilă pentru mine şi pentru colegii mei faptul că ministrul de Finanţe azi nu a fost prezent să spună ceea ce nouă ne-a spus în permanenţă, şi anume faptul că această lege este sustenabilă. Eu, personal, nu am nevoie de această garanţie pentru că noi nu am făcut legea în parcul Cişmigiu şi acum încercăm să căutăm bani. Faptul că ministrul de Finanţe n-a fost prezent azi, cu toate că liderul de grup se angajase, a fost un lucru care pentru noi, repet, nu a fost în regulă”, a spus Liviu Dragnea despre absenţa lui Viorel Ştefan.

Întrebat ce riscă Viorel Ştefan pentru această absenţă, liderul PSD a răspuns: „Nu ştiu ce riscă. Până la riscuri, vorbim de o certitudine: a procedat incorect”.

Întrebat dacă ministrul de Finanţe a procedat ofensator, Liviu Dragnea a replicat: „Cred că este o ofensă. Putem vorbi de o ofensă”.

Chestionat dacă este o ofensă şi ce a făcut premierul Grindeanu, care a fost într-o altă sală din Palatul Parlamentului, preşedintele PSD a spus că nu vrea să folosească „cuvinte grele”, dar că l-a întristat această atitudine.

„Nu ştiu. Aş vrea să nu folosim cuvinte grele, dar pe mine m-a întristat foarte mult această atitudine. Foarte mult. Pentru că vorbim de o lege care schimbă complet istoria României. M-aş fi bucurat ca azi să fi fost prezent tot Guvernul în Parlament, dar probabil că au fost alte evenimente mai importante decât legea salarizării unitare”, a afirmat Liviu Dragnea.

Anterior, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a cerut scuze, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru faptul că ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, nu a venit la dezbateri să susţină proiectul de Lege a salarizării, Dragnea adăugând că ar fi fost de dorit şi prezenţa premierului Grindeanu.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de Lege a salarizării, cu 188 de voturi „pentru”, 28 de voturi „împotrivă” şi 47 de abţineri.

Te-ar mai putea interesa și
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Trecerea la ora de vară va avea loc în acest weekend, iar în fiecare an tranziția ridică semne de întrebare cu privire la impactul asupra economiei, întrucât cercetările arată că apar......
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Costurile medii orare cu forța de muncă în economia globală erau estimate anul trecut la 33,5 euro în UE și la 37,3 ...
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
Compania bulgară International Armored Group (IAG) a început să producă vehicule blindate la noua sa uzină construită ...
ANM vrea să cumpere software și sisteme informatice. Are 11,2 milioane de lei pentru tranzacție
ANM vrea să cumpere software și sisteme informatice. Are 11,2 milioane de lei pentru tranzacție
 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) alocă 11,2 milioane lei, fără TVA, pentru achiziția de pachete software ...