Dragnea despre Codul Fiscal: „Nu s-a ajuns la o soluţie, s-a ajuns la o propunere”

Economica.net
22 08. 2015
dragnea_50209500_92053900_47507100_48525300

Nu s-a ajuns la o soluţie, s-a ajuns la o propunere, a precizat preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, întrebat sâmbătă, la Sulina, de corespondentul AGERPRES, cum priveşte soluţia la care s-a ajuns în urma negocierilor privind Codul fiscal.

„Nu s-a ajuns la o soluţie, s-a ajuns la o propunere. În primul rând, sunt mulţumit că ideea lansată de mine a dat roade, în sensul că am propus să încercăm să creăm un alt climat politic în România, nu un climat bazat pe scandal, tensiune şi contraziceri permanente, ci un climat în care cel puţin marile teme ale societăţii să fie în oarecare consens. Că propunerea la care s-a ajuns poate deveni soluţia finală sau mai poate fi nuanţată este cu totul altceva. Vom avea întâlnirea liderilor politici care va decide acest lucru. Pentru mine, este mulţumitor faptul că ce am propus s-a întâmplat”, a declarat Liviu Dragnea.

Reprezentanţii partidelor parlamentare au decis joi, la întâlnirea tehnică pe tema Codului fiscal, retrimis spre reexaminare Legislativului de preşedintele Klaus Iohannis, ca TVA să fie scăzută în două etape: de la 1 ianuarie 2016 la 20%, iar de la 1 ianuarie 2017 la 19%. Totodată, s-a hotărât amânarea cu un an a măsurii de eliminare a supraaccizei pe carburanţi, aceasta urmând să fie aplicată din 2017, nu din 2016, aşa cum era stabilit iniţial.

Luni, de la ora 15,00, Senatul se va reuni în sesiune extraordinară, prilej cu care se va dezbate şi vota cererea de reexaminare a noului Cod fiscal, după cum a anunţat preşedintele Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu.

Liviu Dragnea s-a întâlnit, sâmbătă, la Sulina, cu şefii organizaţiilor Tineretului Social Democrat (TSD) din ţară, în frunte cu liderul TSD, Mihai Sturzu, la reuniune participând şi alţi lideri ai PSD, printre care preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi primarul sectorului 3, Robert Negoiţă.

Tinerii social-democraţi au organizat şi în acest an, la Sulina, tradiţionala tabără Trofeul Naţional Delta Dunării ‘O Românie curată’, în cadrul căreia, între 20-23 august, au avut loc acţiuni sportive şi de ecologizare a zonei