Dragnea, despre impozitul global: S-ar putea renunţa la consultanţii fiscali. Plata impozitelor să se facă informatizat
‘Mai sunt două chestiuni legate de capacitatea administrativă, logistică şi informatică a ANAF, este o problemă. Altă problemă o reprezintă necesarul de 30 şi ceva de mii de consultanţi fiscali. S-ar putea să luăm decizia să nu mai folosim consultanţi fiscali şi să amânăm cu un an, adică să intre în vigoare din 2019 practic, perioadă în care să informatizăm administraţia şi omul să nu mai fie nevoit să aibă acei consultanţi fiscali, pentru că va primi prin sistem informatic formularele pe care să le trimită înapoi şi să-şi plătească şi taxele şi impozitele. De asemenea, compatibilizarea sistemelor informatice – ANAF are un sistem informatic, Ministerul de Finanţe are un alt sistem informatic, administraţiile locale nu sunt conectate toate, fiecare au softuri diferite şi lucrăm acum cu o echipă mai largă, în aşa fel încât să se uniformizeze sistemele informatice’, a declarat Liviu Dragnea la România TV.