Statutul de funcţionar public va fi acordat pentru acei angajaţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) ale căror activităţi implică exercitarea prerogativelor „de putere publică”, respectiv inspecţii şi amenzi, conform unei ordonanţe de urgenţă aprobată, miercuri, de Guvern.
Din numărul total de posturi, au fost identificate 702 funcţii pentru care statutul va fi transformat din personal contractual în funcţii publice specifice de execuţie.
„În cadrul ISC va fi atât personal angajat cu contract individual de muncă, salarizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cât şi funcţionari publici, prin transformarea posturilor contractuale în funcţii publice specifice, în cazurile în care activităţile desfăşurate implică exercitarea prerogativelor de putere publică”, se arată în ordonanţă.
Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, în subordinea căruia funcţionează inspectoratul, a declarat că motivele care au determinat Guvernul să adopte acest act normativ sunt de natură executivă, dar şi legală.
„Aceşti cetăţeni exacutau prerogative de putere publică, inspecţie, avize, amenzi, şi aşa mai departe, fiind în acelaşi timp personal contractual, neavând calitatea de funcţionar public. Al doilea motiv se referă la eliminarea unei situaţii cel puţin incorecte din punctul meu de vedere: în acest moment, în ISC funcţionează, sau sunt angajaţi prin detaşare de la firme private, în jur de 111 lucrători. Deci, practic, 111 lucrători care lucrează la firme private au fost detaşaţi la ISC şi este foarte posibil ca în multe situaţii să meargă şi să verifice exact lucrările pe care le efectuau firmele de la care au fost detaşaţi. Această situaţie va înceta”, a spus Dragnea.
Un alt argument se referă la faptul că Executivul nu putea limita posturile de conducere în actuala formă de organizare a ISC.
„Prin transformarea lor în funcţionari publici, procentul maxim este 12% din total personal. Asta înseamnă că va fi o reducere a cheltuielilor de personal”, a mai spus Dragnea.
Totodată, se are în vedere schimbarea denumirii direcţiilor regionale în construcţii în „inspectorate regionale în construcţii” şi a compartimentelor de control şi inspecţie pentru calitatea lucrărilor în construcţii existente la nivelul judeţelor în „inspectorate judeţene în construcţii”.
La finele anului trecut, Guvernul a decis ca Inspectoratul de Stat în Construcţii să treacă din coordonarea primului-ministru în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.