Dragnea: Legea salarizării unitare e gata. Iată salariile cu care vor fi plătiţi bugetarii

04 04. 2017
salarii_sanatate_00589700

Liviu Dragnea a făcut publice astăzi, 4 aprilie, pe pagina sa de Facebook salariile pe care le vor încasa în 2018 şi 2020 o parte dintre bugetari, valori prevăzute în proiectul legii salarizării unitare.

Salariile care se vor plăti în spitalele clinice în anul 2018

În 2018, medicii rezidenţi anul I care lucrează în spitale clinice vor încasa 5.700 lei brut lunar. Medicii specialişti cu vechime maximă, gradul V, care lucrează în spital clinic, vor încasa salarii brute de peste 12.375 lei lunar în anul 2018.
Medicii primari, gradul V, cu vechime maximă, care lucrează în spital clinic, vor câştiga 15.625 lei brut lunar, iar medicii primari ATI, care lucrează în Unităţile de Primiri Urgenţe, gradul V şi vechime maximă, vor încasa 16.672 lei brut lunar.

Asistenţi medicali debutanţi din spitale clinice, care au absolvit studii superioare, vor câştiga salarii brute de 3.950 lei lunar.
Asistenţii medicali cu studii medii şi vechime maximă, care lucrează în spitale clinice, vor încasa anul viitor salarii brute de 4.625 lei lunar.
Asistenţii medicali principali, cu studii superioare şi gradaţie maximă, care lucrează în spitale clinice, vor câştiga peste 5.100 lei brut lunar în anul 2018.

Salariile pe care le vor încasa profesioniştii din Educaţie în anul 2020

În 2020, învăţătorii debutanţi, care au studii medii, vor câştiga aproape 3.300 lei brut lunar.
Învăţătorii cu studii medii şi gradaţie maximă vor încasa salarii brute de aproape 4.900 lei lunar.
În 2020, profesorii de liceu debutanţi vor câştiga 3.520 lei brut lunar.
Profesorii care predau la liceu şi au gradul V vor încasa aproape 6.100 lei brut lunar în 2020.
Asistenţii universitari vor câştiga salarii de aproape 3.800 lei brut lunar.
Profesorii universitari cu vechime şi gradaţie maxime vor încasa salarii brute de aproape 11.400 lei lunar în 2020.

Salariile încasate în Justiţie în 2020

Grefierii debutanţi din judecătorie vor încasa aproape 2.800 lei brut lunar în 2020.
Grefierii gradul I, care au vechime maximă, vor câştiga aproape 6.800 lei brut lunar în 2020.
Un procuror stagiar care lucrează în judecătorie va câştiga aproape 6.000 lei brut lunar în 2020.
Un judecător stagiar încadrat în judecătorie va încasa peste 6.800 lei brut lunar în 2020.
Procurorii cu vechime maximă, care lucrează în judecătorie, vor avea salarii brute de 13.600 lunar.
Judecătorii de judecătorie, care au vechime maximă, vor câştiga salarii brute de aproape 14.300 lei lunar.

Citeşte şi:

Cartel Alfa: Nu avem încă un draft al proiectului legii salarizării unitare. Solicităm demiterea Ministrului Muncii