Dragnea: Ministrul Finanţelor va face o nouă analiză a Codului Fiscal, alături de BNR
„Am discutat despre Codul fiscal, proiectul a fost întors de către preşedintele Iohannis la Parlament, ministrul de Finanţe va purta discuţii cu toate instituţiile interesate, inclusiv cu Banca Naţională, va realiza din nou o analiză, precum şi o prognoză pe următorii 2-3 ani privind efectele Codului fiscal din care să reiasă, poate mult mai bine, sustenabilitatea şi justeţea măsurilor cuprinse în acesta”, a spus Dragnea, la finalul şedinţei conducerii PSD.
El a adăugat că proiectul Codului fiscal va urma procedura firească în Parlament, afirmând că până acum nu sunt motive pentru a se modifica actul normativ, dar Ministerul de Finanţe ţine cont de cererea de reexaminare aşa cum este firesc.
Dragnea a menţionat că îl preocupă afirmaţiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, despre noul Cod fiscal, dar că Guvernul nu trebuie să renunţe fără argumente serioase la un astfel de proiect legislativ.
„Mă preocupă afirmaţiile domnului Isărescu, numai că o simplă declaraţie, pe care o respect, care văd că astăzi este puţin contrazisă de domnul Adrian Vasilescu, pe mine mă face să cred că cea mai bună variantă este aceea pe care am discutat-o astăzi, ca ministrul de Finanţe să discute cu toate instituţiile interesate, inclusiv cu BNR, pe cifre, pe analize şi pe prognoze financiare. Eu nu cred că s-a adoptat modificarea Codului fiscal undeva, într-o baie, acolo au fost specialişti care au lucrat la acest document, oameni din mediul de afaceri care se pricep, alţi parteneri. Eu cred că se susţine, primul-ministru a fost implicat serios în elaborarea noului Cod fiscal, au fost discuţii foarte largi, analize, prognoze care ne-au arătat că aplicarea noului Cod fiscal poate să aducă foarte multe beneficii României şi nu vreau să cedăm pur şi simplu. Vrem să avem o relaţie corectă, dar nu putem să cedăm fără să avem argumente serioase, dimpotrivă, argumentele sunt de partea noastră”, a precizat Dragnea.
Potrivit unor parlamentari PSD, sesiunea extraordinară pentru discutarea cererii de reexaminare pe Codul fiscal va avea loc pe 24 august – la Senat şi pe 25 – 26 august, la Camera Deputaţilor.