Dragnea: Pe Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii există o anumită întârziere

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri că obiectivele din programul de guvernare sunt în regulă, dar există o anumită întârziere cu privire la Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 05 apr. 2017, 16:58
Dragnea: Pe Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii există o anumită întârziere

Întrebat dacă va exista o evaluare a miniştrilor, Dragnea a arătat că ‘va fi o discuţie interesantă’.

‘Va fi o discuţie interesantă pentru că, în afară de legea salarizării, vreau să avem o discuţie cu Guvernul – să vedem ce mai fac miniştrii, să-i întreb şi eu de ce a întârziat atât de mult cu Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, pentru că trebuie nişte argumente serioase. În ceea ce priveşte restul obiectivelor din programul de guvernare, sunt în regulă, sunt rezolvate, sunt în grafic, ceea ce a şi făcut ca rezultatele să fie foarte bune şi pentru mine asta este o mare satisfacţie. Dar pe Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii au o întârziere pe care vreau să o lămurim în seara asta şi mâine, pentru că vreau ca săptămâna viitoare cel mai târziu să avem un draft al actului normativ şi un calendar de implementare’, a declarat Dragnea la Sinaia.

Potrivit acestuia, domeniul achiziţiilor strategice este un alt subiect.

‘Ăsta este un alt subiect pentru că şi de acest lucru depinde programul de investiţii serios pe care ni l-am asumat. De asemenea, legea prevenţiei. Ultimul pachet de amendamente la Programul Start-up Nation. De asemenea, ministrul Agriculturii vreau să ne informeze cu ultimele decizii pe care le-a luat şi cu ultimele plăţi pe care le-a făcut şi dacă mai sunt subvenţii care trebuie plătite, care este orizontul de timp. De asemenea doamna Sevil Shhaideh vreau să ne spună când vor lua decizia finală în minister cu privire la aprobarea proiectelor pe care le-au primit din judeţe’, a detaliat liderul PSD.

Crearea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, inclus în programul de guvernare al PSD, a fost discutată de Executiv la începutul lunii februarie. Potrivit unui memorandum promovat de Ministerul Economiei, FSDI va avea drept scop dezvoltarea şi finanţarea proiectelor de investiţii rentabile şi sustenabile, fiind un mecanism de finanţare care va identifica şi materializa oportunităţi investiţionale cu impact în dezvoltarea economică durabilă şi crearea de noi locuri de muncă pe termen lung, preciza Guvernul, la acea dată, într-un comunicat de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri ...
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani, deşi au apărut programe în plus în......
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ianuarie
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ...
Cele două companii de autostrăzi ale statului încep 2025 în forță, cu licitații de până la 34,5 miliarde de lei ...
Lenovo a prezentat la CES 2025 noile laptopuri bazate pe inteligență artificială ThinkPad X9 Aura Edition și ThinkBook Plus Gen 6, destinate segmentului business
Lenovo a prezentat la CES 2025 noile laptopuri bazate pe inteligență artificială ThinkPad X9 Aura Edition și ThinkBook ...
Compania Lenovo a prezentat zilele acestea la CES 2025 din Las Vegas o gamă de soluții pentru segmentul business bazate ...
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria a fost inclusă pe locul 50 în topul realizat de publicaţia New York Times al celor 52 de destinaţii pe care ...