Dragnea: Primarii vor beneficia de salarii mai mari şi sporuri pentru absorţia fondurilor europene

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat vineri la "Atelierele Viitorului" organizate de PSD că primarii vor beneficia de salarii mai mari şi de schimbarea sistemului de calculare a acestora în funcţie de numărul de locuitori ai localităţilor, fiind luat în calcul şi un spor pentru fonduri europene.
Economica.net - vin, 08 nov. 2013, 13:42
Dragnea: Primarii vor beneficia de salarii mai mari şi sporuri pentru absorţia fondurilor europene

„Salariile primarilor, eu cred că e o problemă importantă şi eu vreau ca salariile primarilor să fie mărite. În opinia mea, în ultimii câţiva ani de zile se perpetuează o ipocrizie, că primarul nu are nevoie de salariu, că fură”, a declarat Dragnea.

El a susţinut că această explicaţie „ipocrită” a fost inventată „prin 2000 şi ceva de nişte oameni care aveau nişte funcţii prin Guvernul României”.

Vicepremierul a susţinut că responsabilitatea primarilor pentru documentele pe care le semnează în această calitate este foarte mare, inclusiv în ceea ce priveşte proiectele finanţate din fonduri europene.

Dragnea a afirmat că în cazul funcţionarilor care se ocupă de fondurile europene sunt alocate bonusuri de 75%, în vreme ce primarii nu beneficiază de niciun fel de spor, nici măcar de spor de vechime.

De asemenea, el a menţionat că a avut o discuţie cu ministrul pentru fondurile europene, Eugen Teodorovici, pentru ca inclusiv primarii să beneficieze de sporuri în cazul absorţiei de fonduri europene, chiar dacă nu vor fi de 75%.

„Am vorbit cu domnul Teodorovici să încercăm să vedem cum putem modifica legislaţia pentru ca un primar să primească, poate nu 75% în plus la salariu pentru că nu trei sferturi din munca lui este pentru proiectele europene, dar un procent care să fie legat de munca şi timpul pe care îl dedică acelor proiecte”, a spus Dragnea.

El a mai menţionat că o altă măsură pe care o are în vedere vizează salarizarea primarilor în funcţie de numărul de locuitori ai localităţilor, şi nu în funcţie de încadrarea acestora în categorii: comună, oraş sau municipiu.

Dragnea a menţionat că măsurile privind salarizarea primarilor sunt cuprinse în proiectul care va modifica legea administraţiei locale.

Te-ar mai putea interesa și
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Sebastian Burduja, care a ocupat doi ani poziția de ministru al Energiei, a vorbit despre cinci lucruri importante care s-au întâmplat în acest timp. Burduja nu va mai fi ministru, postul va......
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA, a anunțat internalizarea afacerii sale de asigurări de viață și va aplica pentru statutul de conglomerat ...
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare sau expropiere
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare ...
Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de procesare pasageri, cu facilitățile ...
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumina artificială pe timpul nopții poate declanșa comportamente asemănătoare depresiei prin activarea ...