Dragnea, primarilor: Premierul a fost de acord să vă mărim salariile. De la 1 ianuarie le veţi avea

Economica.net
05 09. 2013
salariu_bani_74724300_52345500

„Premierul a fost de acord cu câteva principii importante: în primul rând să acordăm şi primarilor aceleaşi drepturi pe care le au funcţionarii din primării. Orice drepturi salariale le au funcţionarii din primării le vor avea şi primarii. Premierul mi-a cerut şi lucrăm împreună cu Ministerul Muncii la o legislaţie prin care într-o instituţie cel mai mare salariu să-l aibă şeful instituţiei”, le-a spus Dragnea primarilor, la discuţie participând şi premierul Ponta.

Dragnea a spus că Ponta a fost de acord cu majorarea salariilor primarilor, având în vedere că responsabilitatea acestora nu este corelată cu nivelul de salarizare.

„I-am solicitat premierului şi a fost de acord să mărim salariille primarilor pentru că există o responsabilitate uriaşă la primari şi nu este corelată cu nivelul de salarizare. Ideea proastă de acum mulţi ani, când s-au gândit salariile primarilor şi s-a spus să nu mai aibă nici alte drepturi este o idee foarte proastă, care încurajează corupţia. Premierul a hotărât că vom rupe această cutumă greşită şi începând cu 1 ianurie veţi avea”, a adăugat Dragnea.