Dragnea: Proiect la Camera Deputaţilor – mamele care primesc indemnizaţie de creştere a copilului pot să desfăşoare o serie de activităţi

Economica.net
14 05. 2019
dragnea_686859403_13956400

„Am depus deja acest proiect de lege, mâine va fi repartizat de către Biroul Permanent al Camerei, va intra în procedura parlamentară, va fi adoptat până la sfârşitul sesiunii parlamentare. Vor avea voie mămicile care primesc acea indemnizaţie să desfăşoare activităţi independente, să desfăşoare realizare de drepturi de autor, agricultură, piscicultură, silvicultură, activităţi care nu implică îndepărtarea mamei de copil. Statul nu pierde nimic, efectiv, absolut deloc. Ce vreau să vă spun? Nimeni nu e perfect, noi aşa am gândit legea, am dublat şi alocaţiile, am acordat şi această indemnizaţie, asta ne-a scăpat, o recunoaştem. (…) Mâine, această lege va intra în procedură parlamentară”, a declarat Liviu Dragnea, luni seară, la Antena 3.

Întrebat dacă, în opinia sa, preşedintele Klaus Iohannis va promulga un astfel de proiect de lege, liderul PSD a răspuns: „Chiar nu mă interesează, până la sfârşit o să o promulge, pentru că nu are ce să facă”.

„O poate întârzia, oricum ştiu că nu-i pasă, o poate întârzia, nu are ce să facă mai mult. Acest act este un singur articol şi cu ritmul lui, în care are nevoie de nu ştiu câte zile să citească ceva, este doar un articol, nu o să-i trebuiască mult să-l analizeze”, a completat Dragnea.