Dragnea: Punctul de pensie creşte aşa cum am stabilit în programul de guvernare

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a dat miercuri asigurări că punctul de pensie va creşte în 2018, independent de Legea pensiilor, care urmează a fi discutată în coaliţie.
Economica.net - mie, 25 oct. 2017, 18:33
Dragnea: Punctul de pensie creşte aşa cum am stabilit în programul de guvernare

El a declarat miercuri seară, într-o emisiune la Antena 3, că majorarea punctului de pensie se va face aşa cum a fost prevăzută în programul de guvernare.

‘Să nu riscăm să fim într-o confuzie. Ceea ce ne-am asumat în programul de guvernare ca ritm de creştere a pensiilor nu este afectat. Punctul de pensie creşte aşa cum am stabilit în programul de guvernare şi este respectat cu sfinţenie’, a afirmat liderul social-democrat.

Dragnea a precizat că Legea pensiilor, care este discutată în interiorul coaliţiei de guvernare, nu urmăreşte majorarea punctului de pensie, ci eliminarea ‘nedreptăţilor’ din sistemul de pensii.

‘Legea pensiilor va repara nedreptăţile uriaşe care sunt în acest sistem, pe care, recunosc, nici eu nu le cunoşteam în detaliu până când, împreună cu premierul, împreună cu ministrul de Finanţe şi doamna Olguţa Vasilescu, am văzut ce-i acolo. Un exemplu: un român care, să zicem, a fost dascăl la acelaşi număr de ani muncă, la aceleaşi condiţii de încadrare, are pensie de 2.300 de lei, iar altul are 1.700 sau 1.500 de lei în aceleaşi condiţii. Nedreptăţile sunt foarte mari şi atunci am zis că vom face o nouă lege a pensiilor, pentru a repara aceste nedreptăţi’, a menţionat preşedintele PSD.

Potrivit acestuia, Legea pensiilor va fi discutată în Parlament după adoptarea Legii bugetului de stat pe 2018.

‘Proiectul de modificare a legii pensiilor, ca proiect, este finalizat. Am stabilit, de comun acord, şi nu vreau să fie acuzat nici Guvernul, nici ministrul Muncii, am discutat şi în coaliţie, am zis: oameni buni, este important să finalizăm de tot ceea ce înseamnă Legea bugetului. După ce finalizăm Legea bugetului, o să începem discuţiile serioase pe legea pensiilor. Niciodată nu am spus că repararea nedreptăţilor, nu punctul de pensie, va fi operabilă în 2018, dintr-un motiv foarte simplu: este vorba de recalcularea a peste cinci milioane de dosare. Este o muncă ce durează peste un an de zile’, a adăugat Liviu Dragnea.

Pe de altă parte, liderul PSD a subliniat că în 2018 salariul minim pe economie va creşte la 1.550 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Oficialii Leapmotor avertizează că stabilirea unor prețuri minime pentru mașinile din China va afecta oferta și prețurile din Europa
Oficialii Leapmotor avertizează că stabilirea unor prețuri minime pentru mașinile din China va afecta oferta și prețurile ...
Compania auto din China Leapmotor, partener al grupului Stellantis, consideră că stabilirea unor prețuri minime va afecta sosirea în Europa a unor mașini cu prețuri reduse, în special în zona......
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat din Germania critică reînarmarea Europei și cere reluarea dialogului cu Rusia
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat din Germania critică reînarmarea Europei și cere reluarea dialogului ...
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat (SPD) german, formaţiune membră a coaliţiei de guvernare conduse de ...
FMI prognozează că economia Serbiei va crește cu 3% în 2025 și cu 4% în 2026
FMI prognozează că economia Serbiei va crește cu 3% în 2025 și cu 4% în 2026
Fondul Monetar Internaţional şi Serbia au ajuns la un acord tehnic privind prima revizuire a acordului pe 36 de luni, pentru ...
Vietnamul va înființa un centru financiar internațional, care va atrage fluxuri masive de capital. Planurile includ liberalizarea cursului de schimb și dezvoltarea pieţei de capital
Vietnamul va înființa un centru financiar internațional, care va atrage fluxuri masive de capital. Planurile includ liberalizarea ...
Vietnamul înregistrează progrese cu planurile de înfiinţare a unui centru financiar internaţional, care va spori rolul ...