Dragnea: Referendumul pentru modificarea Constituţiei – posibil 30 septembrie sau prima duminică din octombrie

Referendumul pentru modificarea Constituţiei în sensul redefinirii familiei poate avea loc pe 30 septembrie sau în prima duminică din octombrie, a declarat marţi preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Economica.net - mar, 24 iul. 2018, 12:30
Dragnea: Referendumul pentru modificarea Constituţiei - posibil 30 septembrie sau prima duminică din octombrie

El a arătat că, din acest punct de vedere, ‘lucrurile au intrat pe făgaşul normal’.

‘La începutul lunii septembrie o să discutăm în coaliţie, o să discut şi cu colegii mei din Senat. Dar eu cred că în prima săptămână a lunii septembrie trebuie să fie votul în Senat pentru declanşarea referendumului pentru modificarea Constituţiei, în sensul dorit de cei 3 milioane de cetăţeni care au semnat acea iniţiativă. Şi referendumul poate fi organizat la sfârşitul lunii septembrie, poate fi 30 septembrie sau prima duminică din octombrie. Trebuie să avem o discuţie şi cu Guvernul şi o vom avea în perioada următoare, pentru că oricum se va organiza referendumul. Deci 30 septembrie sau prima duminică din octombrie’, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, la Palatul Parlamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea poverii financiare. Președintele SUA a spus că armele le vor plăti europenii
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, laudă gestul lui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, dar cere împărțirea ...
Şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a făcut apel marţi la SUA "să împartă povara" noului plan de înarmare a Ucrainei, anunţat luni de către preşedintele american Donald Trump, a cărui......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare a tranzacţiilor ...
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Prim-ministrul ucrainean Denis Şmîgal și-a prezentat demisia în fața Parlamentului
Premierul ucrainean Denis Şmîgal şi-a prezentat marţi demisia în Parlamentul ţării (Rada Supremă), la o zi după ...
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte boli care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem”
Ministrul Muncii Petre Manole a început alergatul după beneficiarii certificatelor de handicap. „România are nişte ...
Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor ...