Dragnea: Sunt cinci sau şase propuneri pentru funcţia de premier. Carmen Dan este una dintre acestea

Economica.net
26 06. 2017
dragnea_764894958_66889300

‘Am avut şi ieri, şi zilele trecute cu aproape toţi preşedinţii de organizaţi, cu două excepţii, cu o serie de parlamentari, colegi din ţară şi au reieşit cinci, şase variante pentru postul de prim-ministru. Am discutat aseară, azi-noapte şi azi-dimineaţă cu fiecare dintre ei şi împreună şi se degajează o soluţie pe care vreau să o propun în CExN şi cei care au reieşit din discuţiile cu preşedinţii de organizaţii vor vorbi şi ei’, a declarat Dragnea înaintea reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD.

El a arătat că nu a discutat cu şeful statului în ultimele 48 de ore, dar consideră că propunerea PSD va fi acceptată.

‘Poate îmi acceptă, teoretic ar trebui să accepte, am văzut toate declaraţiile dumnealui şi poziţia din ultima perioadă, care, trebuie să recunosc, mi s-a părut o poziţie corectă, adică nu s-a implicat, chiar dacă poate au fost tentaţii în această speţă şi cred că vrea stabilitate ca şi noi’, a afirmat preşedintele PSD.

PSD merge la Palatul Cotroceni cu un nume care nu a fost vehiculat în ultima vreme pentru postul de prim-ministru. Acesta este Mihai Tudose, deputat de Brăila, fost ministru al Economiei în guvernele Ponta şi Grindeanu, după 23 februarie 2017, scrie România TV.

Mihai Tudose are 50 de ani şi este din Brăila. El a absolvit în 1995 Facultatea de ştiinţe juridice şi administrative din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, scrie România TV.

Mihai Tudose a absolvit un curs post-universitar în domeniul securităţii naţionale la Colegiul Superior de Securitate Naţională, Serviciul Român de Informaţii, în 2006. În acelaşi an a participat la un curs de specializare post-universitar la Colegiul Naţional de Apărare – Bucureşti.

În 2010, Mihai Tudose a obţinut diploma de Doctor în domeniul Ştiinţe Militare şi Informaţii, la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, Serviciul Român de Informaţii. Lucrarea s-a intitulat „Protecţia infrastructurile critice”. Un an mai târziu era lector universitar în cadrul aceleaşi instituţii, iar în 2013 ocupa postul de conferenţiar universitar la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu”, SRI. Mihai Tudose a cerut, în 2016, retragerea titlului de doctor, în urma acuzaţiilor de plagiat.

Potrivit declaraţiei de avere, Mihai Tudose deţine un apartament în municipiul Brăila, două autoturisme Mercedes şi o colecţie filatelică estimată la 30.000 de euro.

PSD are şi o a două propunere pentru postul de premier, Marius Nica, fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Ponta. Surse din partid au confirmat această informaţie, pentru România TV.

Dragnea: Carmen Dan este una dintre propunerile de premier

Carmen Dan este una dintre propunerile pentru funcţia de premier, a precizat luni preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, el subliniind faptul că PSD şi ALDE au majoritate în Parlament şi că acest lucru a fost probat la votul asupra moţiunii de cenzură.

El a adăugat că nu se pune problema să ‘joace pe poziţii de forţă’, fiind important ca PSD să rămână unit.

‘A fost una dintre propuneri (n.r. – Carmen Dan) şi de aia am rugat-o să vină să discutăm. (…) Cred că este important ca PSD-ul să rămână unit şi a arătat că este unit, chiar dacă am trecut printr-o perioadă foarte dificilă, şi guvernul nou să recupereze întârzierile care din păcate nu se opresc doar la acele întârzieri prezentate, ci la efectele lor. Avem majoritate, s-a probat la moţiune, totuşi. E o aritmetică simplă’, a declarat Dragnea înaintea reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD, care urmează să valideze un candidat pentru poziţia de prim-ministru.