Dragnea: Sunt deschis la dialog cu preşedintele Iohannis. O coabitare nu presupune un final fericit
Liviu Dragnea a fost întrebat, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, dacă se poate construi o punte între el şi preşedintele ţării, dacă se poate realiza o coabitare. ‘Eu nu suport acest termen, pentru că după părerea mea o coabitare nu are nici un final fericit. Eu, în fiecare zi şi cu orice ocazie mi-am exprimat dorinţa de dialog, numai că trebuie să înţelegem că e nevoie de două părţi, nu ajunge o singură parte’, a spus Liviu Dragnea.
El s-a referit şi la comentariile preşedintelui Iohannnis de la învestirrea noului guvern şi a spus că nu i-a fost uşor să nu reacţioneze.
‘În ceea ce priveşte atitudinea preşedintelui, eu nu pot să fac mai mult decât am făcut şi o să fac în continuare. Nu mi-a fost foarte uşor în seara asta să nu reacţionez. Nu am reacţionat şi nu am de gând să reacţionez, pentru că oamenii nu aşteaptă de la noi, nu ne-au votat să mergem la televizor sau la diverse ocazii şi să ne certăm. Aşteaptă să facem pentru ei lucruri bune, să aibă o viaţă mai bună. De la aceasta n-o să mă abat, indiferent de provocări’, a subliniat preşedintele PSD.
Liviu Dragnea a mai spus că el şi PSD vor colabora ‘fără nici un fel de rezervă’ pe proiecte cu preşedintele României şi că există câteva priorităţi referitoare la interesul naţional.
‘Cel mai important lucru care trebuie definit rapid este de fapt: care sunt componentele interesului naţional, care este conceptul interesului naţional, care este interesul naţional al României. Noi am trimis oameni de la partid imediat cum s-a solicitat astă vară, chiar dacă nu aveam o relaţie bună, la acea echipă de la Cotroceni care să lucreze la proiectul de ţară. (…) În schimb, vreau să vă spun ceva. Noi nu putem să punem între paranteze activitatea Guvernului sau a Parlamentului, pentru că în fiecare zi în România trebuie să se întâmple ceva, oamenii vor să trăiască şi astăzi, vor să aibă bani şi haine şi astăzi, copiii au nevoie de cărţi şi de haine şi astăzi, românii au nevoie de medicamente, de educaţie. Nu putem să aşteptăm. În schimb, suntem deschişi la orice fel de colaborare. Chiar dacă astăzi în Parlament toţi colegii mei au fost foarte deschişi, au făcut invitaţii complete la dialog, răspunsul pe care l-am primit de la opoziţie este greu de repetat, este greu de caracterizat. Cu toate astea, noi mergem înainte’, a mai spus Liviu Dragnea.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că noul Guvern are promisiuni complicate de îndeplinit şi le-a solicitat membrilor Cabinetului Sorin Grindeanu să livreze ceea ce a fost promis în campania electorală.
‘Din acest moment, dumneavoastră sunteţi Guvernul României. Aveţi o misiune grea, aveţi de îndeplinit promisiuni complicate. Trebuie să livraţi ceea ce a fost promis în campania electorală. Aşa îmi imaginez că după alegeri trebuie să pornească un Guvern. Campania electorală nu este doar un circ mediatic, cu toate că şi asta este, ci în campania electorală s-au făcut promisiuni. De asta aţi fost votaţi şi mă adresez aici celor care sunt parlamentari şi şefi în Parlament şi asta trebuie să livreze Guvernul’, a afirmat şeful statului după ce membrii Cabinetului Sorin Grindeanu au depus jurământul de învestitură.
El şi-a exprimat speranţa că membrii Guvernului îi vor explica modul în care vor fi realizate unele măsuri.
‘Sper ca într-o zi să-mi explicaţi cum veţi face în aşa fel încât să vă încadraţi într-un deficit bugetar de 3%, să creşteţi salariile, să scădeţi impozitul, TVA şi multe alte lucruri. Eu îmi doresc să faceţi aceste chestiuni’, a spus şeful statului.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat miercuri, la Palatul Cotroceni, preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, să-i înveţe pe membrii Executivului programul de guvernare.
‘Domnule preşedinte Dragnea, aflarăm de la televizor că sunteţi singurul care cunoaşte programul de guvernare din scoarţă în scoarţă. Vă rog eu frumos, învăţaţi-i şi pe ei’, a afirmat şeful statului după ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Cabinetul Sorin Grindeanu.