Dragnea: Sunt şanse ca primarii care coordonează fonduri europene să primească un bonus
„Am vorbit cu domnul ministru Teodorovici, l-am rugat să analizeze posibilitatea, deja a început discuţiile cu Comisia Europeană. Cred că avem şanse foarte mari ca, începând cu anul viitor, din fonduri europene, primarii care au în coordonare fonduri europene la primăriile pe care le conduc să primească un bonus. Mi se pare foarte firesc”, a spus Dragnea.
El a arătat că acest bonus nu se va ridica la 75%, care este nivelul primit de cei care sunt implicaţi efectiv în unităţile de implementare a proiectelor, ci va fi „un bonus oarecare”.
„Nu (va fi, n.r.) la 75%, nivelul pe care îl primesc cei care sunt implicaţi efectiv în unităţile de implementare a proiectelor, dar (va fi, n.r.) un procent oarecare, pentru că până la urmă toate documentele finale sunt semnate de primari şi cele mai multe drumuri şi acţiuni le întreprind primarul şi preşedinţii de consiliu judeţean”, a spus Dragnea.
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, că mecanismul de stimulare a primarilor care realizează proiecte din fonduri europene este discutat cu Comisia Europeană pentru aplicarea acestuia de la 1 ianuarie, iar sprijinul să se realizeze din fonduri UE.
Teodorovici a fost întrebat în ce stadiu se află discuţia legată de stimulentele care ar putea fi acordate aleşilor locali care desfăşoară proiecte finanţate din fonduri europene.
„Trebuie să vorbim şi cu Comisia Europeană pentru a vedea exact care este mecanismul care să poată permite o astfel de finanţare pentru primari, pentru că se va merge pentru acei primari care au fonduri europene ca să stimulăm atragerea de proiecte europene la nivel de comunităţi locale şi probabil că se va face o raportare la ceea ce există ca şi bază salarială astăzi. Cam ăsta e în mare mecanismul, problema este să fie de Comisia Europeană acceptat”, a răspuns Teodorovici.
El a fost întrebat despre ce sumă ar putea fi vorba şi impactul asupra bugetului. „Aceasta este o chestie care se adaugă din bani europeni la ceea ce există astăzi, nu e un efort pe bugetul de stat”, a mai spus ministrul.
„Poate să fie din următorul cadru financiar, ideea e să avem un asemenea mecanism agreat de cei de la Comisia Europeană, să se dea într-adevăr un stimulent. Discutăm cu Comisia Europeană anul ăsta să stabilim ca de la 1 ianuarie să fie permisă o astfel de abordare”, a precizat Teodorovici.
De asemenea, el a menţionat că simulentul nu va atinge un cuantum egal cu salariul aleşilor locali.
„Este mai mult moral sau un factor psihologic faptul că stimulezi personalul respectiv”, a mai declarat Teodorovici.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, în 8 noiembrie, la „Atelierele Viitorului” organizate de PSD, că primarii vor beneficia de salarii mai mari şi de schimbarea sistemului de calculare a acestora în funcţie de numărul de locuitori ai localităţilor, fiind luat în calcul şi un spor pentru fonduri europene.
Liviu Dădăcuş, liviu.dadacus@mediafax.ro