Dragnea: Vom merge la Cotroceni cu o delegaţie formată din trei social-democraţi şi doi membri ai ALDE
‘Am discutat subiectul astăzi pentru că, da, am spus că nu vom mai merge niciodată la Cotroceni în actualul mandat, dar când am spus-o, nu m-am gândit că o să mai fie nevoie mergem la o nouă rundă de consultări’, a declarat Dragnea, marţi, la sediul PSD.
El a precizat că va face parte din delegaţie alături de secretarul general al PSD, Marian Neacşu, şi de încă un social-democrat, al cărui nume nu este încă stabilit, precum şi de doi reprezentanţi ai ALDE.
Procedura prin care Viorica Dăncilă a fost nominalizată pentru funcţia de premier a fost una nouă în Comitetul Executiv Naţional al PSD, a declarat marţi preşedintele partidului, Liviu Dragnea.
‘Am avut şedinţa CExN, în urma deciziei de aseară, pentru a discuta şi stabili împreună care este propunerea noastră de prim-ministru care va fi înaintată preşedintelui României. A fost o procedură nouă în CExN, în care au fost mai multe propuneri, cei care au propus şi-au susţinut propunerile respective, a fost o discuţie foarte bună şi am ajuns la concluzia cu toţi că genul ăsta de discuţii, de proceduri sunt cele mai bune şi mai sănătoase. În final, a fost votată doamna Viorica Dăncilă – şeful delegaţiei PSD la Parlamentul European, doar cu o abţinere’, a afirmat Dragnea, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD.
El a adăugat că a mai fost propusă pentru funcţia de premier Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte al PSD, care însă spre finalul şedinţei şi-a retras candidatura.
‘Şi eu am cerut colegilor mei să fie de acord să avem un dialog cu doamna Viorica Dăncilă înainte de a supune la vot această propunere. Eu i-am pus foarte multe întrebări, colegii au pus foarte multe întrebări generate de o mare parte din cauzele care au făcut să ajungem în această situaţie. Au fost întrebări puse civilizat, s-a răspuns civilizat şi intenţia mea a fost ca doamna Viorica Dăncilă, dacă va fi acceptată de preşedintele României, să fie conştientă de riscurile la care se expune şi de greşelile pe care le-ar putea face şi care să ducă la o relaţie tensionată cu colegii din partid sau cu membri din Guvern sau la o comunicare defectuoasă. Doamna Viorica Dăncilă a fost propusă de Niculae Bădălău. De asemenea, au susţinut şi colegele din organizaţia de femei această propunere. A fost o discuţie bună, o întâlnire bună, care sper să aibă finalitate la preşedintele României’, a detaliat liderul PSD.
Potrivit acestuia, Dăncilă nu s-a dezis niciodată de programul de guvernare al PSD şi nici de iniţiativele de îmbunătăţire a Legilor Justiţiei.