Dragnea: Vreau ca referendumul privind modificarea în Constituţie a definiţiei familiei să fie organizat în aprilie-mai 2017

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat, joi, la Digi 24, că ar vrea ca referendumul pentru introducerea în Constituţie a definiţiei familiei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie să aibă loc cel târziu în primăvara anului viitor, în aprilie şi mai, pentru ca problema să capete o soluţie sau alta înainte ca dezbaterea să provoace dispute prea mari în societate, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 11 nov. 2016, 05:43
Dragnea: Vreau ca referendumul privind modificarea în Constituţie a definiţiei familiei să fie organizat în aprilie-mai 2017

Liviu Dragnea a afirmat că susţine ideea referendumului pe tema definirii familiei. ”Personal, susţin această idee şi vreau să se organizeze referendumul cel mai târziu în primăvara anului viitor, poate în aprilie sau mai”, a declarat Dragnea.

El crede că o soluţionare prin plebiscit a acestei dispute va evita situaţia în care să existe o divizare socială amplă. ”Tema riscă să producă răni adânci în societatea românească”, a spus liderul social-democratul.

Preşedintele PSD a afirmat că nu era de dorit suprapunerea alegerilor parlamentare cu referendumul, deoarece ar fi fost aduse daune dezbaterii pe ambele chestiuni.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că social-democraţii nu susţin organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, precizând că senatorii PSD Ovidiu Donţu şi Titus Corlăţean care au depus la Senat un proiect în acest sens ar trebui să îl retragă.

”PSD nu susţine organizarea unui referendum pentru modificarea Constituţiei în aceeaşi zi cu alegerile pentru Parlamentul României. Ştiu că a fost iniţiativa unui coleg. PSD nu susţine această iniţiativă din mai multe motive. Dezbaterea în sine este una foarte profundă şi subiectul este foarte profund şi nu vreau ca dezbaterea şi discuţiile despre tema acelui referendum să fie amestecate cu campania electorală. De asemenea, 11 decembrie este o zi extrem de importantă pentru viitorul României şi cred că românii ar trebui să aibă posibilitatea să discearnă (…) ce trebuie să facă fiecare partid. Amestecarea acestor două teme de dezbatere nu face bine. Poporul, românii, trebuie să decidă prin referendum, dar nu organizat odată cu alegerile”, a spus Dragnea, într-o conferinţă de presă.

Te-ar mai putea interesa și
BRD Groupe Société Générale și Academia de Studii Economice București inaugurează un hub educațional nou
BRD Groupe Société Générale și Academia de Studii Economice București inaugurează un hub educațional nou
BRD Groupe Société Générale, în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București (ASE), inaugurează un nou hub educațional, parte din rețeaua națională BRD HUBs, și semnează un......
Franța acordă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 2 miliarde de euro
Franța acordă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 2 miliarde de euro
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat miercuri, alături de omologul său ucrainean Volodomir Zelenski, un ajutor ...
PPC raportează un profit EBIDTA de 1,8 miliarde de euro pentru 2024, în creștere cu 41%. Rezultatul bun s-a datorat activităților din Grecia și România
PPC raportează un profit EBIDTA de 1,8 miliarde de euro pentru 2024, în creștere cu 41%. Rezultatul bun s-a datorat activităților ...
Compania energetică greacă Public Power Corporation (PPC), repzentă și în România raportează că a înregistrat în ...
Conducerea Hidroelectrica va propune acționarilor acordarea unui divident brut pe acțiune în valoare de 8,98 de lei
Conducerea Hidroelectrica va propune acționarilor acordarea unui divident brut pe acțiune în valoare de 8,98 de lei
Conducerea S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. va propune spre aprobare în Adunarea Generală a acționarilor repartizarea profitului ...