Drăgoi: Reorganizarea ANAF va creşte veniturile bugetare cu câteva puncte procentuale

Economica.net
11 04. 2012
dragoi_28611300

„Împreună cu Banca Mondială am demarat un studiu pentru asigurarea creşterii veniturilor bugetare şi a gradului de colectare pe termen mediu. Lucrăm pe două planuri, respectiv reorganizarea ANAF la nivel naţional şi îmbunătăţtirea relaţiei contribuabil-admnistraţia fiscală. Chiar dacă va fi un efect de termen mediu, acesta va fi vizibil. Sunt ferm convins că aplicarea măsurilor pe care Banca Mondială le va propune vor avea ca efect creşterea cu câteva procente a veniturilor la buget”, a spus Dragoi.

Potrivit bugetului pentru acest an, veniturile ar urma să se plasesze la 33,7% din PIB.

El a adăugat că studiul va fi finalizat în aproximativ 6 luni.

Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi una dintre principalele condiţionalităţi ale acordului de împrumut de tip preventiv în valoare de un miliard de euro pe care România îl va semna în vară cu instituţia internaţională.

La ânceptul acestei săptămâni, Dragoi a declarat pentru MEDIAFAX că programul de acţiuni care va rezulta în urma studiului Băncii Mondiale va urmări şi creşterea flexibilizării colectării, prin implicarea tot mai mare a sistemului bancar, având ca rezultat limitarea interacţiunii „faţă în faţă” între contribuabil şi instituţia colectare.

„Se pun pe hârtie minusurile pe care le ai, ce poţi să faci şi toate se analizează la final. În perioada 2012-2015 se va finaliza partea de simplificare de proceduri şi creştere a calităţii serviciilor (…) La nivel de control urmărim implementarea unor aplicaţii moderne care să indice pe baza unor criterii sectoarele şi companiile cu risc fiscal, pe care comisarii vor fi obligaţi să le controleze”, a afirmat Drăgoi.

Astfel, prin informatizarea completă şi trecerea la o bază de date centralizată, va fi permisă nu doar modalitatea de declarare şi plată a datoriilor către autorităţile centrale şi locale, dar se va elimina şi o bună parte din subiectivismul din cadrul actului de control.

La finalul programului vor exista standarde de calitate privind relaţia contribuabil-fisc şi asistenţa contribuabilului, dar şi o creştere a plăţilor de taxe prin sistemul electronic.

Prin acordul negociat cu Banca Mondială, Ministerul Finaţelor urmăreşte să obţină o plasă de siguranţă suplimentară de la instituţia internaţională sub forma unei linii de credit de 1miliard de euro, care va rămâne la dispoziţia României timp de trei ani în cazul blocării pieţelor externe, la un cost de 0,25% pe an.

În structura ANAF, pe lângă aparatul prorpiu, funcţionează 42 de direcţii judeţene ale finanţelor publice şi circa 220 de administraţii ale finanţelor publice municipale, orăşeneşti, comunale şi ale sectoarelor din Bucureşti. Tot sub coordonarea ANAF activează Garda Financiară şi Administraţia Naţională a Vămilor.