Dragoş Tudorache: Numărarea voturilor va fi filmată pentru a elimina suspiciunile de fraudă electorală
„Ştampilele vor fi introduse într-un plic transparent care va fi sigilat imediat după închiderea urnelor. Urmează înregistrarea video a numărătorii buletinelor de vot, astfel încât toată lumea să se asigure că toate lucrurile sunt în ordine” a spus, joi, Tudorache, într-o sesiune online din cadrul proiectului „De vorbă cu ministrul tău”.
Ministrul de Interne a explicat şi cum va fi filmată numărarea voturilor.
„Am introdus posibilitatea înregistrării video a acestor activităţi prin înregistrarea cu tabletă. Tabletele din secţiile de votare pot filma câteva zeci de ore. Le vom folosi de la închiderea urnelor până la finalizarea numărătorii voturilor. Din punct de vedere tehnic suntem pregătiţi. Operatorul de tabletă va porni înregistrarea şi tot el o va opri. Va completa datele într-un proces verbal. Acest procedeu nu aduce vreun cost în plus. Astfel, oferim posibilitatea şi BEC să verifice ce s-a întâmplat într-o secţie de votare dacă există sesizări”, a precizat Dragoş Tudorache.
Ministrul de Interne a anunţat, pe 19 octombrie, că Executivul a aprobat o Hotărâre prin care toate activităţile din secţiile de votare, după închiderea urnelor, urmează să fie filmate, iar sarcina realizării înregistrărilor revine operatorului de calculator din fiecare secţie de votare.
Terminalele informatice necesare înregistrării video-audio a procedurilor sunt asigurate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).
Într-un interviu acordat News.ro, ministrul Afacerilor Interne, declara, la începutul lui octombrie, că la alegerile parlamentare din decembrie se va folosi tuş de aceeaşi calitate la toate secţiile de votare, pentru a nu mai fi problemele de la scrutinul din iunie, unde au existat pângeri că acesta a trecut prin hârtie, precizând că achiziţionarea tuşului de către prefecturi se va face după caracteristicile tehnice date de MAI.
„Am verificat personal hârtia, tocmai pentru că ştiam de aceste plângeri. Am cerut să mi se aducă mostră din hârtia care a fost livrată la prefecturi, m-am jucat singur cu ştampila să văd dacă trece prin hârtie. Nu trece. Ceea ce s-a întâmplat – şi am luat măsuri şi pe această linie – era calitatea tuşului”, a declarat ministrul Dragoş Tudorache.
viewscnt