Dragu: Poate că prelungirea programului „Prima Casă” nu ar mai fi oportună în aceleaşi condiţii

Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a afirmat, joi, că programul ''Prima casă'' a fost un program de succes în anii precedenţi, opinând că prelungirea acestuia nu ar mai fi oportună în aceleaşi condiţii, dar se analizează toate posibilităţile.
Economica.net - J, 03 dec. 2015, 14:43
Dragu: Poate că prelungirea programului

Ea a precizat că este în curs de finalizare o analiză a programului.

‘A fost un program de succes în anii precedenţi, avem peste 160.000 de proiecte pe ”Prima casă”. În acest moment ne uităm la oportunitatea programului şi luăm în calcul diferite scenarii. Aceste scenarii au în vedere actualele date economice şi macroeconomice deoarece constatăm o creştere accelerată a creditului, deja, în afara programului ”Prima casă”. De asemenea, avem o situaţie a lichidităţii în bănci foarte bună care nu ar mai necesita atâta sprijin din partea statului. Deci, toate aceste elemente legate de costuri şi oportunităţi sunt luate în considerare în acest moment’, a afirmat Dragu, la Palatul Victoria.

La remarca unui jurnalist că din declaraţiile sale reiese că prelungirea programului nu ar mai fi oportună, ministrul a replicat: ‘Poate nu ar mai fi oportună în aceleaşi condiţii, dar analizăm toate posibilităţile’.

Te-ar mai putea interesa și
Scrisoare deschisă din partea Ecommerce Europe. Nevoia urgentă de condiții egale de concurență în comerțul electronic, bilanț după un an și apel la acțiune
Scrisoare deschisă din partea Ecommerce Europe. Nevoia urgentă de condiții egale de concurență în comerțul electronic, ...
Organizația Ecommerce Europe, care reprezintă interesele companiileor europene care activează pe piața comerțului electronic, a transmis astăzi o scrisoare deschisă adresată opiniei publice......
Hidroserv, companie din cadrul grupului Hidroelectrica, a ieșit oficial din insolvență după nouă ani
Hidroserv, companie din cadrul grupului Hidroelectrica, a ieșit oficial din insolvență după nouă ani
Hidroelectrica SA anunță că, în data de 25 iunie 2025, a fost oficial închisă procedura insolvenței pentru SSH Hidroserv ...
Profilele la control. Ambasada SUA din România anunță că solicitanții de viză trebuie să-și facă publice postările de pe rețelele sociale pentru a putea fi verificați și acceptați
Profilele la control. Ambasada SUA din România anunță că solicitanții de viză trebuie să-și facă publice postările ...
Ambasala Statele Unite ale Americii de la București a anunțat astăzi, pe pagina oficială de Facebook, că Departamentul ...
Anunț de la Electrica Furnizare pentru toți clienții. Ce se schimbă la 1 iulie
Anunț de la Electrica Furnizare pentru toți clienții. Ce se schimbă la 1 iulie
Începând cu luna iulie 2025, autentificarea cu codul ATM nu va mai fi disponibilă pentru transmiterea indexului autocitit ...