Drept la replică trimis de Gabriela Firea în urma articolului referitor la apartamentele pentru medici cumpărate de primărie care stau goale
DREPT LA REPLICA
Achiziția apartamentelor pentru angajații celor 19 spitale din Bucuresti aflate in administrarea PMB a fost realizata cu respectarea prevederilor legale în vigoare, printr-o procedura de achiziție publica, a beneficiat de evaluarea unui expert ANEVAR și a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului București. Preturile apartamentelor s-au incadrat în limitele celor practicate la momentul achiziției pe piața imobiliară, potrivit raportului de evaluare întocmit în acest sens.
Cele 177 de locuinte au fost repartizate etapizat, în urma derulării, de către o comisie, a procesului de analiză a dosarelor solicitanților, a stabilirii punctajelor pentru fiecare caz în parte și a ordinii de prioritate. Apartamentele achizitionate au fost repartizate, însă, odată cu trecerea timpului, au intervenit situații normale, renunțări din cauze obiective (schimbarea locului de munca, solicitarea uneia cu numar mai mare de camera, casatorie, deces, etc) sau schimburi de locuințe, ca urmare a modificării situației familiale. De aceea, a existat intotdeauna un număr de locuințe temporar libere, aflate în proces de atribuire către alti beneficiari.
Ca urmare, informația potrivit căreia 23 de apartamente sunt incă nelocuite este falsă, articolul publicat sub semnatura dnei Andrada Ghira fiind doar o însăilare de informații neverificate, incomplete, prezentate în mod tendențios.
Așa cum a fost comunicat public, în mod transparent, pe toată durata procedurii de licitație, precum și ulterior, inclusiv în informările de presă transmise, achiziția de locuințe s-a realizat la prețurile existente pe piața imobiliară la momentul achiziției, cu respectarea strictă a prevederilor legale.
În cadrul procedurii au fost depuse 18 oferte, dintre care au fost calificate 10, în urma verificării documentelor, iar dupa verificarea în teren a modului de respectare a cerințelor PMB au rămas 4 oferte.
La solicitarea PMB, un expert ANEVAR a analizat aceste oferte si a atestat faptul ca preturile se incadrau în limitele celor practicate pe piața imobiliară. Pentru conformitate, raportul a fost inclus în documentația aferentă procedurii.
Mai mult, reglementările în vigoare nu permit niciunei autorități publice, indifferent care este aceasta, fie că este PMB sau Guvern, să facă achiziții chiar și pentru creioane, în baza prețurilor afișate online, ci pe baza ofertelor depuse în cadrul procedurilor organizate în acest sens. Prețul asumat de ofertanți este cel din ofertele depuse în mod official, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Recomandăm autoarei să consulte totuși legislația în vigoare înainte de a semna astfel de materiale, cea referitoare la achizițiile publice – pentru a înțelege cât de complicat este procesul unei achiziții publice, indiferent de obiectul acesteia, precum și Legea nr 114/1996 privind locuințele sociale – pentru a înțelege cum s-a stabilit valoarea chiriei, de ce nu poate fi aceasta modificată decât de Guvern si cât de dificil este procesul de atribuire a unei locuințe către beneficiar.