„Drepturile omului sunt oxigenul umanității. Dar sunt asfixiate, unul după altul”, a subliniat Guterres, prezentând o listă lungă a problemelor care au dus la această situație.
„Drepturile omului, supuse la atacuri vicioase, sunt în ultimele tranșee. Această situație reprezintă o amenințare directă la adresa tuturor mecanismelor și sistemelor stabilite cu mari eforturi în ultimii 80 de ani pentru a proteja și face să progreseze drepturile omului”, a insistat secretarul general al ONU.
Drepturile omului sunt sufocate de autocrați, care zdrobesc opoziția pentru că se tem de ce ar fi capabil un popor cu mijloace depline de a acționa, a spus șeful ONU, fără a da exemple.
El a denunțat de asemenea rolul patriarhatului, care împiedică fetele să meargă la școală și femeile să se bucure de drepturile lor fundamentale, dar și pe partizanii războiului, belicoși, care râd de dreptul internațional, de dreptul internațional umanitar și de Carta Națiunilor Unite.
Potrivit lui Antonio Guterres, o amenințare la adresa drepturilor omului o reprezintă și criza climatică sau un sistem financiar global în faliment moral, care de prea multe ori creează obstacole pentru o mai mare egalitate și o dezvoltare durabilă.
Secretarul general al ONU a folosit intervenția pentru a denunța încă o dată tehnologii incontrolabile ca inteligența artificială, care trezesc mari speranțe, dar adăpostesc și capacitatea de a încălca drepturile omului cu un singur clic.
El a evidențiat totodată intoleranța în creștere față de grupuri întregi, populații indigene, migranți și refugiați, comunitatea LGBT+ sau persoanele cu dizabilități.
„Drepturile omului sunt sufocate în general de discursurile celor care, propovăduind dezbinarea și mânia, consideră drepturile omului nu ca un beneficiu pentru umanitate, ci ca un obstacol în calea puterii, profitului și controlului pe care le râvnesc”, a conchis secretarul general al ONU.