Dronele cu cameră video: interzise sau înregistrate la Autoritatea Aeronautică
Ordinul 8/2014 al Ministerului Transporturilor, intrat în vigoare pe 21 ianuarie, vine să reglementeze „condiţiile de operare în spaţiul aerian naţional a aeronavelor civile motorizate fără pilot la bord”. Această categorie include și dronele ușoare, atât de populare în ultima vreme, mai ales în rândul celor care montează pe ele camere video și fac filmări aeriene.
Actul normativ impune condiții stricte pentru folosirea acestor tipuri de aparate, pe care le împarte în două mari clase, mai grele de 150 kg și mai ușoare de 150 kg. Ca să aibă drept să le ridice în aer, proprietarii trebuie să îndeplinească o serie de condiții, în funcție de categoria în care se încadrează.
Mai departe, la art. 5, ordinul precizează că nu se aplică aeromodelelor și „aeronavelor civile motorizate fără pilot la bord şi cu masa maximă la decolare mai mică sau egală cu 1 kg”, adică dronelor ușoare. Însă, pentru a fi exceptate de la prevederile ordinului, aceste aparate trebuie să nu aibă montată pe ele „aparatură pentru filmare sau transmisie de date”.
Citeşte mai departe pe Obiectiv.info