1,46 milioane de autovehicule sunt înregistrate în Bucureşti, la o populație oficială de 1,8 milioane de oameni

Economica.net
05 02. 2020
car_1149997_1920_56758100

Conform statisticii oficiale, din totalul autovehiculelor înmatriculate în Capitală, 1,169 milioane de unităţi erau încadrate la categoria autoturisme, din care 1,151 milioane de exemplare convenţionale (638.217 unităţi cu motorizare pe benzină, respectiv 513.337 exemplare diesel). La nivel naţional, parcul auto a ajuns la circa 8,75 milioane de unităţi, cu 6,78% mai mult de la an la an, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), consultate de AGERPRES.

Per total, numărul de autovehicule diesel noi şi rulate înregistrate în Bucureşti a ajuns la 705.278 de exemplare, 685.852 de unităţi erau pe benzină, restul până la 1,457 milioane de exemplare având alte tipuri de motorizări.

În acelaşi timp, la nivel de Bucureşti, numărul autoturismelor vechi şi foarte vechi (de peste 16 ani), înregistrate la finele anului 2019, a fost de 352.257 de unităţi, în timp ce autoturismele noi (0-2 ani) erau în număr de 147.953 de exemplare.

La nivel naţional, din totalul celor aproximativ 8,75 de milioane de autovehicule înregistrate la finele anului trecut, peste 6,9 milioane sunt autoturisme, în creştere cu 7%, comparativ cu datele din anul anterior, când au fost înregistrate 6,45 milioane de exemplare.

Conform Direcţiei de Înmatriculări, aproximativ 4,36 de milioane de unităţi din totalul parcului auto naţional erau mai vechi de 16 ani, respectiv 20 de ani, 2,52 de milioane de autovehicule aveau o vechime de 11-15 ani, iar 994.398 de exemplare erau mai vechi de 6-10 ani.

În ceea ce priveşte autovehiculele cu vechime de 0-2 ani, la nivel naţional erau înregistrate, la sfârşitul anului trecut, 392.430 de unităţi, din care 289.520 de autoturisme.

Potrivit DRPCIV, la finele anului 2019, pe drumurile din România circulau 4,344 milioane de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3,895 milioane de maşini diesel.