Drulă: De la 1 ianuarie intră în vigoare vreo 20.000 de pensii ale aleşilor locali

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni, la B1Tv, că de la 1 ianuarie ar urma să intre în vigoare 20.000 de pensii speciale pentru aleşii locali, el adăugând că ar trebui abrogate.
AGERPRES - mar, 29 nov. 2022, 08:28
Drulă: De la 1 ianuarie intră în vigoare vreo 20.000 de pensii ale aleşilor locali

Drulă a precizat că proiectele USR care prevăd abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor şi ale aleşilor locali sunt „blocate” fie la Biroul Permanent, fie la comisiile parlamentare.

„Pensiile parlamentarilor sunt în plată acum. Reamintesc că e vorba de pensii speciale, că pensia specială e de opt ori mai mare decât pensia normală. De la 1 ianuarie intră în vigoare încă vreo 20.000 de pensii speciale care până acum nu existau, cele ale aleşilor locali, ale primarilor, prorogate an de an. Acolo avem la fel un proiect al USR. De data asta l-au trimis la comisie, dar e blocat în sertarul de la Senat de luni de zile. Tot facem cereri: ‘hai să îl votăm’. Să nu le mai prorogăm, ci să le abrogăm”, a menţionat liderul USR.

Cătălin Drulă a subliniat că reforma pensiilor speciale reprezintă jalon în PNRR. El a menţionat că are informaţii potrivit cărora Comisia Europeană ar fi nemulţumită în legătură cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Cu pensiile speciale trebuie să facă ceva, e jalon. Comisia este, din câte ştiu eu şi ce informaţii am, din ce în ce mai nemulţumită. Dacă le-a dat un pic de clemenţă la primele tranşe – pentru că vin în două tranşe anuale banii PNRR – deja acum se îngroaşă gluma”, a spus el.

Liderul USR a subliniat că, potrivit articolului 16 din Constituţie, toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, motiv pentru care „nu ar trebui să existe privilegiaţi, caste, grupuri” care să aibă reguli speciale.

„Trebuie să existe o formă de-a primi această pensie pe bază de contributivitate. OK, dacă nu a existat contribuţie la momentul respectiv, că aşa a fost de natură legea şi au fost anumite categorii, atunci putem găsi formule echivalente, ca şi cum ar fi contribuit. (…) Până la urmă, Comisia face foarte bine ce face. Nu se împiedică în terminologie, pentru că ceea ce încearcă ai noştri să facă, Ciucă şi alţii, este să o facă din vorbe: ‘Domnule, sunt de serviciu şi aşa mai departe…’ Asta e doar o vorbă. Întrebarea este principiul care e în spate. Şi ei vor trebui să vină cu o soluţie ca să elimine aceste discrepanţe majore, în care există în acelaşi timp pensie de 1.500 de lei şi pensie de 15.000 de euro”, a spus liderul USR.

În opinia sa, PSD a găsit „un inamic retoric” în PNRR, acuzând că din cauza limitei de 9,4% din PIB nu ar fi posibile creşteri de pensii.

„Chiar m-am întâlnit acum două săptămâni cu primvice-preşedinta Vestager (Margrethe n.red) care spunea că este un plan excepţional, nu înţelege de ce guvernul României nu îl pune în practică. Şi au găsit acest inamic retoric – ‘Domnule, PNRR-ul cu USR e de vină’, în ciuda realităţii. Pentru că atunci când faci propagandă politică, nu mai contează realitatea. Nu îi opreşte pragul acela din PNRR la nimic. Nu au ajuns la el. România nu va ajunge prea curând la acel prag de 9,4”, a mai afirmat Cătălin Drulă.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului din România după ce s-a dezis de mama sa, care a mărturisit, în 2023,......
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, pensii private sau investiții pe Bursă. Ce spune despre Bitcoin și Republica Moldova
Oficial ASF dezvăluie cifrele: Peste 17.000 de petiții și 15.000 de telefoane venite de la consumatorii cu asigurări, ...
Gabriel Avrămescu, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care a preluat în ultimele luni ...