Drulă, în vizită pe șantierul UMB din A3: Este cel mai avansat proiect de autostradă din PNRR

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă efectuează vineri o vizită pe șantierele de autostrăzi din regiunea Transilvaniei. Ajuns pe tronsonul de 42 de kilometri construit de grupul lui Dorinel Umbrărescu, el a precizat că acesta este cel mai avansat proiect de autostradă propus spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Anemona Andone - vin, 18 iun. 2021, 13:17
Drulă, în vizită pe șantierul UMB din A3: Este cel mai avansat proiect de autostradă din PNRR
„Astăzi este ziua șantierelor din Ardeal. Turul de forță începe cu o primă oprire la tronsonul dintre Nădășelu și Poarta Sălajului (42 km) de pe autostrada A3. Acesta este cel mai avansat proiect de autostradă din PNRR, adică este chiar în execuție”, precizează șeful Transporturilor pe pagina sa de Facebook.
El apreciază că mobilizarea constructorului este bună pe sectorul din județul Cluj (Nădășelu-Mihăiești), pe care a fost emisă în primăvară autorizație de construire. „I-am transmis antreprenorului că îmi doresc să continue să lucreze în acest ritm susținut”, mai scrie Drulă.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) propune finanțarea construcției a 434 de kilometri de autostradă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Mai exact, este vorba de 324 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7), 59 de kilometri din Autostrada Unirii (A8), 9 kilometri din A1 și 42 de kilometri din Autostrada Transilvania (A3).
Contractul pentru subsecțiunile Nădășelu – Mihăiești și Mihăiești – Zimbor a fost semnat pe 22 septembrie 2020 cu asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. ELECTROMONTAJ S.A pentru suma de 1,39 miliarde de lei. Durata contractului este de 96 de luni și include: 12 luni de proiectare, 24 de luni execuție și 60 de luni perioadă de garanție. Termenul pentru finalizarea lucrărilor pe cei 30,6 kilometri este anul 2023.
De asemenea, CNAIR a semnat pe 1 iulie 2020 cu firmele constructorului român Dorinel Umbrărescu contractul pentru proiectarea și execuția lotului Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km) din Autostrada Transilvania (A3). Valoarea contractului este de 680 de milioane de lei și are o durată de 156 de luni, din care 12 luni proiectare, 24 de luni execuție și 120 de luni garanție.
Te-ar mai putea interesa și
Americanii au folosit 14 bombe anti-buncăr GBU-57 și peste 125 de avioane militare noaptea trecută
Americanii au folosit 14 bombe anti-buncăr GBU-57 și peste 125 de avioane militare noaptea trecută
Atacul aerian efectuat de SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost un succes incredibil și copleșitor', care a spulberat ambițiile nucleare ale......
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței a crescut la 2,31 milioane în mai 2025
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței a crescut la 2,31 milioane în mai 2025
Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a crescut în mai 2025 cu 7,14%, ajungând la aproximativ ...
Parlamentul iranian analizează retragerea țării din Tratatul de neproliferare nucleară
Parlamentul iranian analizează retragerea țării din Tratatul de neproliferare nucleară
Parlamentul iranian va analiza retragerea țării din Tratatul de neproliferare nucleară (TNP) după atacurile SUA asupra ...
China critică SUA pentru încălcarea dreptului internațional prin atacul asupra Iranului
China critică SUA pentru încălcarea dreptului internațional prin atacul asupra Iranului
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile ...