Drum de mare viteză București – Alexandria: CNAIR a scos la licitație studiul de fezabilitate

10 05. 2021
2013_01_18_microbuze_cdi_transport_persoane_pe_dn6_la_sinaia_3_rsz_96593400
Valoarea estimată a contractului scos la licitație de CNAIR este cuprinsă între 17,69 milioane de lei și 20,91 milioane de lei. Durata contractului va fi de 17 luni, din care 14 luni – Studiu de Fezabilitate si 3 luni – Asistență tehnică și Raport financiar final
Data – limită pentru depunerea ofertelor este 22 iunie 2021, potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
„Drumul național actual DN6 este demult depășit în termeni de capacitate, traficul fiind de zeci de mii de vehicule pe zi. În plus, ca toate drumurile noastre naționale, străbate foarte multe localități.
Licitația este bazată pe noul model de caiet de sarcini dezvoltat în iarnă de CNAIR. Din contract, va rezulta un “preliminary design”, o documentație cu un nivel de detaliu apropiat de un proiect tehnic, dar care totuși va lăsa libertate constructorilor să vină cu soluții inovatoare și să facă ajustări tehnologice pe design”, scrie ministrul Transporturilor Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.
El adaugă că astăzi s-ar fi putut discuta de licitație pentru lucrări, dacă proiectarea s-ar fi făcut deja în anii ce au trecut. „Pe același model de caiet de sarcini, așa cum am promis în martie, vom lansa foarte curând licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză Craiova – Lugoj (cu o lungime de 250 de km)”, mai spune Drulă.
Tronsonul București – Alexandria, în lungime de 76 de kilometri, era inclus în proiectul Autostrada București – Craiova – Calafat – Drobeta Turnu-Severin – Lugoj (foto jos), potrivit unui studiu de fundamentare publicat în mai 2019 pe site-ul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP). Acel studiu fusese realizat în vederea construirii „Autostrăzii Sudului” prin parteneriat public – privat (PPP), concept abandonat odată cu ieșirea de la guvernare a social-democraților.