Drum Expres Craiova – Pitești: A început trasarea marcajelor pe tronsonul 1 VIDEO
„A început trasarea marcajelor”, spune șeful CNAIR în postarea de pe TikTok privind tronsonul 1 al DEx12, semn că lucrările se apropie de final pe cei 17,7 kilometri de drum expres.
@cristianocpistol♬ original sound – Cristian Pistol
Drumul Expres Craiova – Pitești, tronson 1, gata în 2024?
În luna mai, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a efectuat o vizită pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești, pe care vrea să îl dea în trafic la finalul acestui an.
„Reamintesc faptul că pentru acest tronson au fost reluate lucrările de execuție în luna octombrie 2023, la 10 luni după rezilierea contractului cu antreprenorul inițial și vizăm darea in trafic la sfârșitul acestui an, înainte de termenul contractual”, declara oficialul de la Transporturi.
Tronsonul 1 Craiova – Robănești (17,7 kilometri) al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12) are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova, iar ca punct final, limita județului Dolj cu Olt.
Contractul pentru finalizarea lucrărilor pe tronsonul 1 al DEx12 a fost atribuit asocierii Ozaltin – Strade – Visio, pentru suma de 439,29 de milioane de lei.
Ordinul de începere a fost emis în septembrie 2023 iar durata prevăzută a lucrărilor era de 18 luni, astfel că termenul de finalizare ar fi primul trimestru al anului viitor, conform acestor date.