Drum Expres Oradea – Arad: Consitrans, desemnat câștigător al licitației pentru proiectare

Vineri, 18 iunie, a fost desemnat câștigătorul licitației pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate și realizarea Proiectului Tehnic pentru Drumul Expres Oradea – Arad. În urma analizei ofertelor depuse în cadrul licitației, comisia de evaluare a desemnat ca fiind câștigătoare oferta înaintată de firma S.C. CONSITRANS S.R.L. Valoarea contractului este de 39.852.874,70 lei, fără TVA.
Ion Dobreanu - vin, 18 iun. 2021, 16:50
Drum Expres Oradea - Arad: Consitrans, desemnat câștigător al licitației pentru proiectare

Termenul de așteptare pentru depunerea eventualelor contestații este de 10 zile, iar ulterior, în cazul în care nu vor fi depuse contestații, se va proceda la semnarea contractului de servicii care are ca obiect Actualizare/Completare/Revizuire Studiu de fezabilitate, elaborare Proiect pentru Autorizarea Executării Lucrărilor, Proiect Tehnic de Execuție și Asistență tehnică din partea proiectantului (S.F.+P.A.C.+P.O.E.+P.T.E.) „Drum Expres Oradea – Arad” >>.

Conform prevederilor contractuale, S.C. CONSITRANS S.R.L. va avea la dispoziție un termen de 20 de luni pentru finalizarea serviciilor de proiectare faza SF+P.A.C.+P.O.E.+P.T.E., din care primele 10 luni vor fi alocate pentru elaborarea și predarea Studiului de Fezabilitate actualizat, a anunțat Consiliul Județean Bihor.

Conform proiectului, drumul expres va străbate județele Bihor și Arad, va avea profil de autostradă cu trei benzi de circulație pe sens pe o distanță de 14,6 kilometri, profil de autostradă cu două benzi pe sens pe o distanță de 43,5 km și profil de drum expres cu două benzi de circulație pe sens pe 76,4 kilometri.

Valoarea estimată a lucrărilor pentru drumul expres Oradea – Arad este de un miliard de euro, investiție care va fi realizată în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin accesarea fondurilor europene nerambursabile din cadrul programului operațional specific de transport.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...