Drum lung, preţuri mari şi rasism la Euro 2012. Ucraina ar putea fi ocolită de suporterii străini

Economica.net
11 06. 2012
flag_ukraine_24076000

Reprezentativa Angliei joacă luni, la Doneţk, primul meci de la campionatul european de fotbal, împotriva Franţei. Călătoria de peste 3.000 de kilometri pănă în estul Ucrainei descurajează însă mulţi suporteri britanici.

„Cu două dintre meciurile noastre la Doneţk, vorbim practic despre un turneu european în Asia, fără zboruri directe. Nu este o surpriză că numărul suporterilor interesaţi este foarte scăzut”, a declarat pentru Bloomberg Mark Perryman, purtătorul de cuvânt al suporterilor londonezi ai naţionalei britanice.

Reticenţa fanilor din Europa de a călători până în estul îndepărtat al Ucrainei ameninţă să reducă semnificativ câştigul de 1,5 miliarde de dolari vizat de ţară din venituri de la turişti în perioada Euro 2012. Între timp, criza datoriilor de stat din zona euro reduce cererea pentru exporturile ucrainene, de la oţel la cereale.

Câştigul economic obţinut de Ucraina din co-organizarea campionatului european de fotbal împreună cu Polonia ar putea fi mai mic de jumătate din suma ţintită, suporterii find nemulţumiţi inclusiv de preţurile umflate la transport şi cazare, deşi autorităţile ucrainene au investit aproape 14 miliarde de dolari pentru a pregăti infrastructura, estimează Erste Group Bank şi Capital Economics, potrivit Bloomberg.

„Este puţin probabil să plouă cu bani în Ucraina. Nu mă aştept ca Euro 2012 să ajute semnificativ creşterea economică”, spune şi economistul Dmitry Fedotkin de la VTB Capital.

Perryman estimează că numărul suporterilor britanici care ar fi mers la meciurile naţionalei ar fi fost de patru ori mai mare dacă întâlnirile din grupe ale reprezentativei Angliei ar fi fost organizate în Polonia.

Temerile privind posibile abuzuri rasiste afectează de asemenea entuziasmul potenţialilor suporteri-turişti. Rudele lui Alex Oxlade-Chamberlain (mijlocaş la Arsenal Londra) şi familia coechipierului său Theo Walcott au anunţat că nu vor asista la meciuri, potrivit ziarului The Independent.

Italianul Mario Balotelli (atacant la Manchester City) a ameninţat că va părăsi terenul de joc dacă va fi ţinta unor abuzuri rasiste, declarând, potrivit BBC, că îi va „omorî” pe cei care vor arunca cu banane în el.

Purtătorul de cuvânt al ministerului ucrainean de Externe, Oleg Voloşin, a declarat recent că rasismul este „problema Europei”, nu a Ucrainei, deoarece ţara nu atrage imigranţi în număr mare din Asia sau Africa.

Sol Campbell, fostcăpitan al reprezentativei Angliei, i-a avertizat pe fani într-un interviu pentru BBC că şi-ar putea risca viaţa dacă vor merge la meciurile Euro 2012.

Echipa Olandei s-a plâns săptămâna trecută de scandări rasiste în timpul unui antrenament la Cracovia, potrivit The Guardian.

Oficialii britanci estimează că până la 4.000 de suporteri vor asista la meciurile naţionalei din Ucraina şi Polonia, numai 10% din numărul fanilor prezenţi la Euro 2004 în Germania, ultimul turneu european la care s-a calificat echipa Angliei.

În timpul Euro 2008, turiştii au cheltuit în medie 1.327 euro fiecare în Austria, respectiv 983 euro în Elveţia, potrivit Erste Bank, care estimează că Ucraina va fi vizitată de 500.000 de străini în timpul Euro 2012, care vor aduce în economie 400 milioane euro, sau 800 de euro fiecare.

Un tichet pentru zboruri dus-întors de la Londra la Doneţk costă până la 880 de lire (1.087 euro la cursul de luni), iar o noapte într-un hotel de trei stele din Ucraina poate ajunge la 455 euro. Costul unei cazări la Varşovia pleacă de la 200 de zloţi (46 euro) şi poate ajunge la 1.500 zloţi (350 euro), iar majoritatea zborurilor din Marea Britanie către aeroporturi polone costă sub 1.000 zloţi (230 euro).