Drum nou de mare viteză în România: A fost lansată licitația pentru TransRegio Brăila – Slobozia – Drajna – A2 – Chiciu

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructura de Transport de Interes Strategic în Zona de Est și Sud a publicat joi anunțul de licitație pentru studiul de fezabilitate aferent drumului de mare viteză TransRegio Brăila - Slobozia - Drajna - A2 - Chiciu. Demersul a fost inițat de patru județe, în urma unui parteneriat cu Compania de Drumuri.
Anemona Andone - J, 14 iul. 2022, 14:02
Drum nou de mare viteză în România: A fost lansată licitația pentru TransRegio Brăila - Slobozia - Drajna - A2 - Chiciu

Valoarea estimată a contractului lansat joi la licitație în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) este de 20 de milioane de lei.

Contractul vizează „prestări servicii expertiză tehnică, servicii proiectare faza Studiu Fezabilitate cu elemente de DALI, inclusiv studii de teren (studiu geotehnic, ridicări topografice, studiu hidrologic, studiu hidraulic, studii de coexistentă, studiu arheologic precum şi alte studii specifice/documentații de specialitate solicitate de instituțiile avizatoare), documentaţii suport pentru obţinerea de acorduri și avize, obținere acorduri şi avize, documentația necesară obținerii avizului de oportunitate și a documentațiilor urbanistice (PUZ), studiu de trafic, studiu de evaluare a emisiilor CO2, analiza cost-beneficiu, analiza instituțională, studiu de evaluare adecvată situri Natura 2000, raport privind evaluarea impactului asupra mediului, harta cu datele de geolocalizare ale investiției, raportul privid utilitățile (unde este cazul), documentația tehnică aferentă demarării procedurii de expropriere (dacă este cazul), pentru obiectivul de investiții TransRegio Brăila-Slobozia-Drajna-A2 și Chiciu-Drajna”.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 29 august 2022.

Președintele Consiliului Județean Galați Costel Fotea a anunțat luna trecută că proiectul privind Drumul Expres TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Autostrada A2 – Chiciu reprezintă o investiție importantă, bazată pe o alianță administrativă a patru județe ce au ca scop implementarea de proiecte majore în infrastructura de transport în zona de Est și Sud a țării.

Drumul TransRegio are o lungime estimată de 150 de kilometri. Acest proiect este derulat prin ADI – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, formată din CJ Galați, CJ Brăila, CJ Călărași și CJ Ialomița. Cele patru județe au în acest sens un parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Astăzi au fost demarate procedurile de achiziție publică pentru întocmirea studiului de fezabilitate cu elemente de D.A.L.I (Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții), studiu ce este necesar pentru a găsi alternative de traseu, fie pentru extinderea la patru benzi a unor porțiuni de drum din ruta actuală, fie de realizare de la zero a unor tronsoane de drum nou”, a transmis pe 21 iunie președintele CJ Galați.

Potrivit lui, vor fi analizate inclusiv variantele unor centuri ocolitoare, astfel încât traficul să fie scos din localități, iar conducătorii auto să ajungă mult mai repede la Autostrada Soarelui și mai departe la Chiciu – Călărași.

tranregio

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Finanțarea este depusă pe fonduri europene pe POIM pentru partea de proiectare și urmează ca după realizarea documentației tehnice, proiectul să fie depus pentru execuție pe Programul Operațional Transport (POT).

„Pe unde va trece ruta, ce soluții tehnice vor fi impuse, dacă vor fi realizate centuri ocolitoare, pasaje sau poduri rutiere, vor decide specialiștii”, a conchis șeful CJ Galați.

Viitorul drum TransRegio ar urma să străbată Bărăganul. Pentru secțiunea Brăila – Galați, lucrările au fost deja începute de CNAIR, contractul pentru cei aproape 11 kilometri fiind atribuit grupului UMB. De asemenea, CNAIR mai are în derulare cu gălățenii de la Arcada contractul pentru Pasajul Drajna, peste calea ferată București – Constanța.

Te-ar mai putea interesa și
Vacanțele devin ținta preferată a hackerilor: val de escrocherii online cu rezervări de vacanță
Vacanțele devin ținta preferată a hackerilor: val de escrocherii online cu rezervări de vacanță
În plin sezon estival, tot mai mulți oameni sunt păcăliți de site-uri false care imită platformele cunoscute de rezervări – de la bilete de avion la cazări și pachete turistice. Escrocii......
Economiile românilor, în pericol. Metodele legale prin care îți poți proteja banii pentru zile negre. Sfaturile unui specialist
Economiile românilor, în pericol. Metodele legale prin care îți poți proteja banii pentru zile negre. Sfaturile unui ...
România se află în plină criză bugetară și foarte aproape de o criză economică. Banca Națională a afirmat în ...
Mesajul Metro pentru Guvern. Retailerul își asumă pierderi cât timp persistă regimul fiscal actual și spune că va absorbi creșterile de taxe
Mesajul Metro pentru Guvern. Retailerul își asumă pierderi cât timp persistă regimul fiscal actual și spune că va ...
Karan Khurana, CEO-ul Metro, primul retailer modern care a intrat în România în urmă cu 30 de ani și care a anunțat ...
ANPC a dat astăzi amenzi de 281.000 de lei operatorilor economici de pe Litoral
ANPC a dat astăzi amenzi de 281.000 de lei operatorilor economici de pe Litoral
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 281.000 de lei, ...