Drumul Expres Găeşti-Ploieşti, un drum necesar ce va asigura şi centura ocolitoare pentru Găeşti – Orban

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, la semnarea contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuţie pentru Drumul Expres Găeşti-Ploieşti, că acesta este un drum necesar, care va asigura şi centură ocolitoare pentru oraşul Găeşti.    
Economica.net - mar, 25 aug. 2020, 10:54
Drumul Expres Găeşti-Ploieşti, un drum necesar ce va asigura şi centura ocolitoare pentru Găeşti - Orban
Contractul are valoarea de 15,8 milioane de lei şi o durată de implementare de 24 luni. La acest moment, drumul expres nu are definitivat exact traseul, acest lucru urmând să fie stabilit în cadrul contractului semnat marţi la Găeşti. După încheierea acestui contract urmează procedura de licitaţie pentru execuţia lucrărilor.

„Cei din Găeşti îşi doresc, pe bună dreptate, de o lungă perioadă de timp, să scape de traficul greu care tranzitează Găeştiul chiar prin centrul oraşului. Găeşti are nevoie de o centură ocolitoare şi iată că astăzi punem bazele proiectului care va duce la această soluţie de construcţie a centurii care va fi parte din drumul expres Ploieşti-Găeşti, un drum necesar care urmează să facă legătura între Autostrada Bucureşti-Ploieşti şi când va fi gata şi până la Braşov şi A1”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Primul ministru a spus că în 2008, când era ministru al Transporturilor, a semnat contractul de modernizare a DN 72 Găeşti-Târgovişte-Ploieşti.

„Nu este întâmplător faptul că eu sunt legat de DN 72, deoarece în calitate de ministru al Transporturilor, am semnat în 2008 reabilitarea DN 72, care, sigur, nu s-a terminat în mandatul meu, dar a fost realizată în baza contractului semnat în mandatul meu, care a fost singura lucrare importantă în infrastructura de transport în judeţul Dâmboviţa. Vreau să vă mai spun că obiectivul nostru este să semnăm cât mai repede contractul de proiectare şi execuţie pentru lărgirea la patru benzi a DN 71 Bâldana-Târgovişte, să semnăm contractul de reabilitare pe DN 71 Târgovişte-Sinaia şi, nu în ultimul rând, să facem ce am promis în momentul în care Renault a decis să investească la Titu pentru cel mai modern centru de testare, să ne ţinem de cuvânt şi să realizăm lărgirea la patru benzi a DN 7 Bâldana-Titu”, a mai spus Orban.

Drumurile naţionale despre care a vorbit primul ministru sunt principalele artere de circulaţie din judeţul Dâmboviţa, iar documentaţiile pentru investiţiile de reabilitare a acestora au început încă de acum circa 10 ani.

„Aceste proiecte sunt în diferite faze. Deja proiectul de lărgire la patru benzi DN 71 Bâldana-Târgovişte este în procedură de licitaţie, la DN 7 urmează să fie lansată licitaţia, dacă nu mă înşel, în jurul datei de 9-10 septembrie. Sperăm să vină oferte şi pentru reabilitarea DN 71 Târgovişte-Sinaia (…). Pentru noi chiar este o prioritate investiţia în infrastructura de transport şi veţi vedea, aşa cum astăzi semnăm contractul, că vor urma şi alte contracte. Odată cu dezvoltarea infrastructurii, obiectivul nostru este acela de a atrage investiţii, de a dezvolta economic judeţul, de a crea parcuri industriale”, a adăugat Ludovic Orban.

Prezent la semnarea contractului privind studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru Drumul Expres Găeşti-Ploieşti a fost şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

„Spre deosebire de administraţiile pesediste, care au îndatorat această ţară şi au propagat un model economic nesănătos, bazat pe consum, guvernele şi administraţiile locale de dreapta au altă abordare, orientată spre stimularea investiţiilor şi au înţeles că economia creşte direct proporţional cu încurajarea investiţiilor, iar odată cu aceasta se încurajează noi locuri de muncă, iar nivelul de trai al cetăţenilor creşte. Este o axiomă simplă, care aplicată riguros şi profesionist, conduce la progres. Pentru Guvernul Orban, investiţiile în infrastructura de transport sunt coloana vertebrală pe care se va reclădi economic România, a afirmat ministrul Bode

Te-ar mai putea interesa și
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețul motorinei a crescut azi în benzinării, iar prețul benzinei a stagnat, astfel că diferența de preț dintre motorină și benzină continuă să crească...
Portugalia anunță că-și va îndeplini, dacă va fi cazul, obligațiile față de CPI în privința arestării lui Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant
Portugalia anunță că-și va îndeplini, dacă va fi cazul, obligațiile față de CPI în privința arestării lui Benjamin ...
Ministrul portughez de Externe, Paulo Rangel (foto), a afirmat vineri că ţara sa îşi va respecta obligaţiile faţă ...
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
O variantă de echipă sprijinită de General Motors pentru a intra în Formula 1 drept cea de-a 11-a echipă în sezonul ...
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
60.000 de tone de ciocolată procesează anual România în acest moment, în creștere față de anii trecuți. Dar experții ...