Drumul Expres DEx4 Turda – Tureni a ajuns la un stadiu al lucrărilor de 72% și va fi gata în prima parte din 2025 – Grindeanu

13 11. 2024
dex4 turda1

Potrivit lui, ritmul de lucru face posibilă deschiderea circulației pe acest drum expres, în prima parte a anului viitor (2025).

În acest moment, peste 400 de muncitori și 250 de utilaje lucrează pe anumite sectoare la terasamente, consolidări, cofrări, armătură și turnarea betonului, iar pe alte sectoare montează deja hidroizolație, parapet și infrastructura instalațiilor de iluminat, a detaliat șeful Transporturilor.

Acest nou drum expres, cu o lungime de 5 km, va descongestiona în mare parte circulația din zona municipiului Cluj Napoca.

Contractul, finanțat prin PT, are o valoare de 562,6 milioane de lei (fără TVA).

Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a estimat anterior că DEx4 Turda – Tureni va fi gata în primul trimestru al anului viitor.

Drum Expres Turda – Tureni (DEx4)

Lungime drum expres: 5 km;
Lungime bretele la nodul cu A3: 5,025 km;
Lungime bretele la nodul cu DN1: 2,748 km;
Valoare contract: 562.613.495,92 lei fără TVA.
Data Ordinului de începere a lucrărilor: 21.08.2023;
Durata de execuție a lucrărilor: 18 luni.
Sursa de finanțare: PT (Programul Transport 2021-2027) – Titlul 56;
Stadiu fizic: 72%.