Drumul lung al detronării „eternului” Gheţea de la CEC. Cine este Dan Sandu, bancher de profesie şi posibilul şef peste ultima bancă a statului
Adunarea Generală a Acţionarilor CEC Bank ar fi decis, vineri, schimbarea din funcţie a lui Radu Gheţea. Informaţia, apărută „pe surse” în câteva publicaţii economice, nu a fost confirmată oficial nici de Ministerul Finanţelor, nici de Gheţea şi nici chiar de Sandu, care deocamdată se abţine de declaraţii până nu vede o hârtie scrisă. Hârtie care nu pare chiar uşor de scris
O şedinţă AGA cu cântec
Contactat telefonic, bancherul Dan Sandu a declarat pentru ECONOMICA.NET: „Acum sunt în străinătate şi aş prefera să avem această discuţie într-o altă zi şi mai ales după ce Adunarea Generală a Acţionarilor CEC Bank vă va confirma decizia de numire a mea. Până atunci nu pot da nici un fel de declaraţie. „.
Informaţiile apărute la sfârşitul săptămânii trecute în mass media (ziarul Bursa şi Profit.ro) indicau ca sigură schimbarea lui Radu Graţian Gheţea de la conducerea CEC Bank şi înşirau o serie de nume (cele mai multe persoane deja existente în conducerea executivă a băncii) ca viitori ocupanţi ai posturilor din Comitetul de Direcţie. Deciziile s-ar fi luat în şedinţa AGA de vineri.
Precizăm însă că AGA CEC Bank nu poate alege, potrivit legii şi statului băncii, conducerea executivă a băncii, ci doar Consiliul de Administraţie, care după aceea este mandatat să aleagă conducerea executivă a băncii, adică acel Comitet de Direcţie despre care s-a discutat.
În plus, Radu Graţian Gheţea beneficiază de o derogare de la BNR care expiră la sfârşitul lunii septembrie şi despre care surse din piaţă spun că banca centrală are de rând să o prelungească cu cel puţin trei luni. Respectiva derogare permite bancherului să cumuleze cele două funcţii: preşedinte al CA şi director general al Comitetului de Direcţie.
Mandatul de preşedinte al CA al CEC expiră în momentul în care acţionarul majoritar al băncii va numi un alt preşedinte. Surse din mediul bancar afirmă că în cazul AGA de vineri, reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu au reuşit să ia o decizie în privinţa schimbării conducerii băncii, chiar dacă se doreşte acest lucru, neavând măcar nici un număr complet de candidaţi pentru viitoarea echipă de conducere.
Până una-alta, acţionarii au numit ca reprezentanţi ai Finanţelor în Consiliul de Administraţie al CEC pe Elena-Oana Iacob, proaspăt numită secretar de stat în Finanţe, şi pe Mirela Călugăreanu, actuala şefă a ANAF. Numirile vin la nici o lună după ce MF numise pe aceleaşi funcţii pe Ştefan Nanu şi pe Bogdan Stan, nominalizări care nu apucaseră nici măcar să fie aprobate sau respinse de BNR.
Aceste numiri sunt supuse aprobării BNR, aşa cum şi alte numiri din cadrul CA vor avea nevoie de aprobarea BNR. Potrivit legii, BNR are la dispoziţie trei luni de zile pentru aprobarea sau respingerea unor candidaturi în poziţii de conducere ale unor bănci.
Cine este Dan Sandu
Dan Sandu are o bogată experienţă în banking, ce se întinde pe parcursul a 20 de ani. Şi-a început cariera în anii 90 la Banca Naţională, unde a ajuns director la Direcţia de Administrare a Rezervelor Internaţionale şi Operaţiuni de Piaţă. Ulterior, a activat pe poziţii înalte la Citibank (membru în CA), Millenium Bank (vicepreşedinte), Romexterra (vicepreşedinte) şi Volksbank (vicepreşedinte). El a mai fost în cărţi pentru a prelua postul de preşedinte al CEC şi anii trecuţi, dar, cum discuţiile trenau, s-a dus la Volksbank.
Surse din mediul bancar spun că, în ultimul timp, Sandu s-ar ocupa să găsească un cumpărător pentru Bancă Română de Credit și Investiții (BRCI), deţinută de celebrul constructor de drumuri Dorinel Umbrărescu, în condiţiile în care BRCI ar putea fi lichidată, dacă nu-şi găseşte alt patron.
Gheţea, zece ani de mandat, în care a tot fost schimbat, dar doar „pe surse”. Şi un credit cu cântec
Radu Graţian Gheţea activează în domeniul bancar de 40 de ani. A fost preşedinte al Alpha Bank şi preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). În utlmii zece ani a fost preşedinte al CEC, bancă pe care statul român a vrut să o privatizeze, apoi s-a răzgândit, a vrut să o facă bancă de dezvoltare iar apoi s-a răzgândit din nou, iar Gheţea s-a ocupat de restructurare. Periodic, în tot acest timp, au apărut, întotdeauna „pe surse” ştiri despre schimbarea lui Gheţea de la CEC.
Cel mai mare scandal în care a fost implicat Gheţea este cel legat de creditul ipotecar de peste un milion de euro acordat de CEC Ioanei Băseascu, fiica lui Traian Băsescu. În 2013, fostul ministru liberal al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat că a fost sunat de preşedintele Traian Băsescu, pentru a nu-l demite pe Radu Gheţea, în condiţiile în care se vehicula din nou demiterea acestuia, iar intervenţia a avut loc la puţină vreme după ce banca de stat a acordat creditul pentru achiziţionarea celor 290 de hectare din localitatea Nana. Băsescu a confirmat că a avut loc o discuţie cu ministrul Chiţoiu, în care l-a avertizat să nu schimbe şeful CEC înainte de terminarea mandatului.
Ulterior, s-a constituit o comisie de anchetă parlamentară a acestui caz. Gheţea a spus mereu că respectivul credit a respectat toate normele de creditare ale CEC şi normele BNR şi a mai repetat asta şi comisiei de anchetă. Şi a mai spus ceva parlamentarilor: „N-aş vrea să-mi cereţi acum lista parlamentarilor care au credite personalizate”.