Drumul nou de beton spre Bulgaria, dat în trafic FOTO VIDEO
„Aici e un proiect pilot. Fiind o zonă de intrare, de vamă, ea are traficul greu foarte mare. S-a gândit în companie (CNAIR – n.r.) să se facă pavimentul rigid, pentru că se consideră că are un comportament mai bun la vară pentru deformații. Avem garanție de șapte ani de zile, oricum orizontul de proiect este pe 25 de ani. Termenul contractual (de finalizare – n.r.) e aprilie 2022. Ordinul de începere s-a dat în aprilie anul trecut. Locurile de parcare vor fi gata la 15 – 20 aprilie. Va fi denumit DN5D, drum național, cu viteză de circulație limitată la 90 de km/oră”, a declarat luni Fernando Lopes, reprezentantul constructorului austriac Porr.
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anticipa încă din octombrie că drumul de legătură DN5 – Podul Prieteniei ar putea fi dat în trafic până pe 20 decembrie.
Ordinul de începere pentru construcţia drumului de legătură DN 5 – Podul Prieteniei a fost dat pe 21 octombrie 2020. Antreprenorul este Porr Construct SRL, iar valoarea contractului este de 106,63 milioane de lei, fără TVA.
Durata contractului este de 24 luni execuţie şi 84 luni perioada de garanţie, iar finanţarea se face prin Fonduri Europene Nerambursabile.
Drumul de legătură DN 5 km 60+500 – Şoseaua de Centură – Pod Prieteniei km 61+400 are o lungime de 5,72 km. Scopul său principal este asigurarea conexiunii rutiere între DN5 şi punctul de trecere a frontierei Giurgiu.
Potrivit CNAIR, drumul de legătură se desprinde din DN 5, la km 56+197, printr-o intersecţie giratorie şi se continuă spre sud, intersectându-se cu DN 5 şi DJ 507, printr-un alt sens giratoriu la km 62+404. Totodată, drumul ajunge în sensul giratoriu de la punctul vamal prin Strada Unirii, aceasta urmând a fi reabilitată la 2 benzi pe sens, cu aceeaşi structură ca a variantei ocolitoare.