DSP București ar fi propus închiderea restaurantelor și cafenelelor la interior – surse Agerpres

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti ar fi făcut mai multe propuneri Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă în vederea prevenirii şi limitării răspândirii SARS-COV-2, printre acestea fiind interzicerea activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, potrivit unor surse Agerpres.
Economica.net - lun, 05 oct. 2020, 16:50
DSP București ar fi propus închiderea restaurantelor și cafenelelor la interior - surse Agerpres

Astfel, conform surselor, DSP ar propune interzicerea organizării evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente, interzicerea organizării de evenimente private în restaurante şi cafenele, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.

Potrivit surselor, DSP ar mai recomanda obligativitatea purtării măştii de protecţie în jurul unităţilor de învăţământ pe o distanţă de maximum 100 de metri, interzicerea activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective, interzicerea organizării şi desfăşurării de procesiuni religioase în spaţii deschise, precum şi staţionarea în apropierea lăcaşelor de cult, dar şi intensificarea acţiunilor de control în transportul în comun, pieţe, târguri, piscine interioare.

Te-ar mai putea interesa și
Intervenție complexă în zona Praid. ANAR lucrează cu zece motopompe pentru reducerea salinității apei din aval după ce salina a fost inundată (Video)
Intervenție complexă în zona Praid. ANAR lucrează cu zece motopompe pentru reducerea salinității apei din aval după ...
Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) şi Administraţia Bazinală de Apă Mureş (ABA) continuă intervenţiile complexe de reducere a salinităţii apei şi pomparea apei curate aval de......
Fintechul german NAGA, controlat de antreprenorul român Octavian Pătrașcu, își consolidează parteneriatul cu echipa de fotbal Borussia Dortmund
Fintechul german NAGA, controlat de antreprenorul român Octavian Pătrașcu, își consolidează parteneriatul cu echipa ...
NAGA Group, fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt (XETRA: N4G), activ în peste 100 de țări, anunță că își ...
CFR Călători anunță că nu își sistează activitatea și că nu intră în faliment
CFR Călători anunță că nu își sistează activitatea și că nu intră în faliment
Compania CFR Călători S.A. a transmis astăzi un comunicat de presă în care susține că nu își va sista activitatea ...
Conferință internațională la București: Cooperarea Internațională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri la Frontiera Estică a Spațiului Schengen
Conferință internațională la București: Cooperarea Internațională în Combaterea Traficului Ilicit de Mărfuri la ...
Asociația ACTIV, ONG din Romania dedicat prevenirii și combaterii comerțului ilicit, a organizat, luni, 16 iunie, în ...