Dușa: Parteneriatul Strategic România-SUA, direcţie fundamentală a politicii externe şi de apărare a ţării

Economica.net
19 10. 2013
mircea_dusa_32048100_02425700

Biroul de Presă al MAPN informează sâmbătă, într-un comunicat transmis AGERPRES, că în cadrul întrevederii au fost dezvoltate teme legate de programul de înzestrare al Armatei României cu avioane multirol F-16 și instruirea piloților, cooperarea în vederea retragerii trupelor și materialelor din Afganistan și a stadiului proiectului scutului antirachetă de la Deveselu.

Referitor la ultimul subiect, ministrul Dușa a punctat faptul că România și-a îndeplinit toate obligațiile asumate la termenele stabilite și va continua să ducă la bun sfârșit toate celelalte sarcini pentru ca proiectul să fie definitivat.

De asemenea, Afganistanul a fost un alt subiect important al agendei, context în care ministrul Apărării a declarat că perioada post 2014 va reprezenta o nouă etapă de transformare, când România va rămâne angajată în menținerea coeziunii și solidarității Alianței.

Tratamentul medical acordat militarilor români în spitalele americane, dar și sprijinul oferit trupelor românești pentru desfășurarea misiunilor au fost elemente pe care delegația română a dorit să le puncteze în cadrul întâlnirii.

Cei doi oficiali au agreat căutarea modurilor de extindere a cooperării militare și sprijinul eforturilor României de a deveni un lider în regiune.

La finalul discuțiilor, ministrul român al Apărării i-a adresat omologului american invitația de participare la evenimentele ce se vor desfășura cu ocazia aniversării a 10 ani de la aderarea la NATO și 20 de la aderarea la Parteneriatul pentru Pace.

Secretarul american al apărării a răspuns invitației, declarându-se extrem de mulțumit de evoluția României în cadrul NATO.