Dublă tragedie în judeţul Maramureş
Pompierii au au intervenit cu trei autospeciale pentru a stinge incendiul izbucnit în localitatea Vadu Izei. Clădirea a fost distrusă în totalitate, iar pagubele se ridică la sute de mii de euro.
Oamenii legii nu exclud posibilitatea ca focul să fi fost pus intenţionat. Fabrica asigura locuri de muncă pentru mai bine de 100 de tineri din zonă.
În timp ce pompierii se luptau cu flacările, vărul patronului a provocat un accident mortal.
Bărbatul gonea către Sighetu Marmaţiei, pentru a aduce câteva extinctoare. Într-o curbă, a intrat pe contrasens şi a lovit un motociclist în vârstă de 32 de ani. Şoferul este cercetat pentru ucidere din culpă.