UPDATE Camera Deputaţilor: Amendament privind dublarea alocaţiilor pentru copii, adoptat în Comisia pentru muncă

Cuantumul alocaţiilor pentru copii urmează să fie dublat, ajungând la 300 de lei, conform unui amendament adoptat, marţi, în Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor.
Economica.net - mar, 17 dec. 2019, 15:21
UPDATE Camera Deputaţilor:  Amendament privind dublarea alocaţiilor pentru copii, adoptat în Comisia pentru muncă

Totodată, în baza propunerii formulate de către Adrian Solomon (PSD), alocaţia pentru copiii cu dizabilităţi ar urma să fie de 600 de lei.

Astfel, au fost aduse modificări OUG 9/2019 pentru modificarea şi completarea legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin 1 din legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Raportul favorabil a fost adoptat cu 16 voturi pentru şi 6 abţineri.

„Am eu un amendament, la care vă rog să achiesaţi, de dublare a alocaţiilor. (…) Pentru copiii cu handicap de la 0-18 ani să fie 600 de lei, pentru ceilalţi copii să fie 300 de lei”, a declarat social democratul.

Întrebat care ar fi impactul bugetar al unei astfel de măsuri, Adrian Solomon a apreciat că ar fi vorba despre „vreo două miliarde”. Cristian Seidler a declarat că nu se poate legifera în baza unei estimări aproximative şi a cerut o evaluare a impactului bugetar din partea Guvernului.

„Da, va face (evaluarea, n.r). În timp ce lucrează la buget, va face şi acest calcul şi ne va spune. Ce să vă facem? Credeţi că Guvernul PSD ştia, când s-au dublat în Parlament alocaţiile, cât era impactul? A aflat. (…) Pentru copii e un lucru foarte bun”, a replicat Adrian Solomon.

Prevederile ar urma să intre în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care se publică actul normativ în Monitorul Oficial.

Proiectul urmează să fie supus votului în plenul Camerei Deputaţilor.

Dublarea alocaţiilor pentru copii, amendament adoptat în Comisia pentru muncă

Cuantumul alocaţiilor pentru copii urmează să fie dublat, ajungând la 300 de lei, conform unui amendament adoptat, marţi, în Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor, scrie Agerpres.

De asemenea, în baza amendamentului propus de către Adrian Solomon (PSD), alocaţia pentru copiii cu dizabilităţi ar urma să fie de 600 de lei.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...