Duma intenţionează să simplifice procedura de alipire a unor noi entităţi la Federaţia Rusă

Economica.net
28 02. 2014
tass_duma_468_72482200

În prezent, legislaţia rusă stipulează că aderarea unei alte ţări sau unei părţi a acesteia la Rusia se realizează ‘de comun acord între Federaţia Rusă şi statul respectiv’ şi este confirmată prin tratat internaţional.

‘Se propune ca această procedură să fie simplificată, astfel încât pentru alipirea unui alt teritoriu să fie suficientă ,,voinţa poporului,, exprimată, de exemplu, sub forma unui referendum’, scrie în acest context Kommersant.

Potrivit ziarului menţionat, vicepreşedintele facţiunii Rusia Justă, Mihail Emelianov, a confirmat că un astfel de proiect de lege ‘va fi depus’ în Dumă, fiind de aşteptat ca dezbaterea acestui proiect de lege să înceapă chiar vineri.

Într-o declaraţie pentru Ria Novosti, Emelianov a explicat că sunt propuse, de fapt, modificări la Legea din 2001 privind procedura de crearea de noi entităţi în Rusia.

‘Această lege a fost concepută pentru timp de pace. Când în statul vecin era o putere legitimă, nu rebeli… În condiţiile dezintegrării statului vecin, nu cred că Federaţia Rusă ar trebui să fie limitată în capacitatea sa de a primi acel teritoriu, a cărui populaţie şi-a exprimat în mod clar voinţa şi dorinţa de a fi cu Rusia’, a declarat parlamentarul rus.

În opinia sa, această exprimare a voinţei populare poate fi în două forme: fie referendum, fie o lege adoptată de parlamentul ales legitim din acel teritoriu.

Rusia Justă care a iniţiat această lege mai spune că pledează pentru integritatea teritorială a Ucrainei.

‘În cazul în care prăbuşirea statului (vecin) va continua, ne-am dori ca Federaţia Rusă să aibă marjă de manevră’, a menţionat el.

Parlamentul republicii autonome Crimeea a stabilit pentru 25 mai desfăşurarea unui referendum privind viitorul regiunii pe fondul ultimelor evoluţii din ţară – trei luni de revoltă care au condus la destituirea preşedintelui Viktor Ianukovici de către Rada Supremă (parlamentul unicameral) săptămâna trecută.

De fapt tema acestui referendum priveşte ‘îmbunătăţirea statutului autonomiei şi extinderea competenţelor sale’.

Parlamentul regional din Crimeea a votat pentru organizarea referendumului şi demiterea guvernului local, în timp ce persoane înarmate ocupau de dimineaţă sediul său. Acestea nu i-au lăsat decât pe deputaţi să intre pentru desfăşurarea activităţii. Un comando de circa 30 de persoane înarmate, în uniforme de camuflaj, fără însemne de identificare au ocupat joi, la primele ore ale dimineţii, clădirile legislativului din Simferopol, arborând drapelul rus. Ulterior, unele canale media au relatat că aceştia au refuzat negocieri cu premierul local Anatoli Mohiliov, spunând că ‘nu sunt autorizate să poarte convorbiri’.