Dumitru Chiriţă aduce 12 angajaţi de lux la ANRE şi subordonează şi mai mult instituţia Comisiilor Parlamentare

09 02. 2018
dumitru_chirita_psd_01130500_97077600

Preşedintele şi vicepreşedinţii ANRE vor putea angaja o duzină de consilieri, plătiţi la nivelul de salarizare ale instituţiei care oferă printre cele mai mari lefuri din România. Iată ce scrie în ordinul 24. „Se constituie Cabinetul preşedintelui compus din opt posturi şi Cabinetul vicepreşedinţilor compus din 4 posturi. Personalul Cabinetului preşedintelui şi al Cabinetului vicepreşedinţilor este numit sau eliberat din funcţie de către preşedinte. Angajarea în cadrul Cabinetului preşedintelui şi în cadrul Cabinetului vicepreşedinţilor se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă pe durata mandatului preşedintelui/vicepreşedinţilor. Personalul Cabinetului preşedintelui şi al Cabinetului vicepreşedinţilor beneficiază de prevederile contractului colectiv de muncă al ANRE”.

ANRE nu avea acest Cabinet înainte de numirea noului preşedinte, Dumitru Chiriţă. El a preluat funcţia în toamna trecută iar unul dintre primele sale ordine a fost chiar înfiinţarea acestuia.
„Se constituie Cabinetul preşedintelui/vicepreşedinţilor compus din şase posturi. Personalul Cabinetului preşedintelui/vicepreşedinţilor este numit sau eliberat din funcţie de către preşedinte, la propunerea vicepreşedinţilor, după caz. Angajarea în cadrul Cabinetului preşedintei/vicepreşedinţilor se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă pe durata mandatului preşedintelui/vicepreşedinţilor. Personalul Cabinetului preşedintelui/vicepreşedinţilor beneficiază de prevederile contractului colectiv de muncă al ANRE” scrie în Ordinul semnat de Chiriţă în data de 27 octombrie.

Aşadar, acum, numărul de angajaţi la acest cabinet se dublează, de la 6 la 12, iar persoanele pe care decide Chiriţă să le angajeze vor fi plătite în baza contractului colectiv de muncă de la nivelul instituţiei.

Citeşte şi: 

Ce plăteşti de fapt în factura la curent. De ce liberalizarea nu aduce economii şi mai mari 

Un post la ANRE este extrem de tentant pentru oricine. Angajaţii ANRE au printre cele mai mari salarii din România. Potrivit declaraţiei de avere a fostului preşedinte Niculae Havrileţ, el a încasat, în 2016, un salariu de 560.000 de lei, ceea ce înseamnă peste 10.300 de euro pe lună, la un curs de 4,5 lei pentru un euro.
Vicepreşedintele Emil Calotă a încasat, în acelaşi an, 492.400 lei, adică 9.100 de euro pe lună. Potrivit unor relatări mai vechi din presă, salariile angajaţilor ANRE pleacă de la 2.500 de euro pe lună, net.

Facem menţiunea că insituţia este finanţată din venituri proprii, iar salariile angajaţilor nu sunt plătite de la buget, ci din taxele şi tarifele pe care Autoritatea de stabileşte şi le percepe de la agenţii economici din piaţa de energie şi gaze, a căror activitate o reglementează şi supraveghează.

A doua modificare tine de întărirea controlului parlamentar exact asupra Comitetului de Reglementare, adică asupra celor care decid taxele, tarifele şi emit legislaţia pentru pieţele de gaz şi electricitate. Ei pot fi chemaţi să dea explicaţii oricând, dacă parlamentarii le-o cer.

Iată prevederea din noul ordin:

„Membrii Comitetului de reglementare al ANRE au următoarele obligații:

a) prezintă Comisiei pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților, Comisiei pentru transporturi și energie a Senatului, Comisiei economice, industrii și servicii a Senatului, Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților și Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a Senatului raportul anual de activitate al ANRE;
b) la solicitarea comisiilor prevăzute la lit. a) prezintă și rapoarte specifice activității sale, precum și un program de măsuri concrete pentru remedierea eventualelor lipsuri semnalate în aceste rapoarte specifice și/sau în raportul anual;
c) monitorizează îndeplinirea la termen a reglementărilor care transpun legislația primară națională;
d) monitorizează îndeplinirea la termen a reglementărilor care transpun legislația primară comunitară;
e) sesizează Parlamentul și Guvernul despre existența unor dezechilibre în piața de energie, informează Parlamentul și Guvernul cu privire la modificările legislației Uniunii Europe în domeniul energiei electrice, termice și al gazelor naturale, elaborând și prezentând propuneri în acest sens”
Anul trecut, preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Iulian Iancu, a instituit o comisie parlamentară de anchetă a activităţii ANRE, ca urmare a creşterii preţurilor la energie electrică Timp de mai multe luni, atât angajaţii instituţiei, cât şi directori ai companiilor energetice, de stat şi private, au fost convocaţi de Iancu la această comisie specială.

Raportul referitor la concluziile audierilor nu a fost încă publicat. Odată cu apariţia acestui ordin al ANRE, angajaţii din comitetul de reglementare pot merge aşadar să dea explicaţii oricând li se cere de către parlamentari, fără să mai fie necesară constuituirea unei comisii speciale.