Dumitru, Consiliul Fiscal: Relaxarea fiscală este bună. Trebuie să vedem dacă o putem face în condiţiile bugetare actuale

Economica.net
17 07. 2015
2_ionut_dumitru_87038800_71142500

‘Nu cred că trebuie să se pună problema în discursul public dacă vrem sau dacă nu vrem relaxare fiscală. Dacă facem un sondaj acum, o să vedem că toată lumea vrea relaxare fiscală. Relaxarea fiscală este bună, şi nimeni nu poate să nege asta, dar trebuie să supunem dezbaterii dacă putem să facem acest lucru în condiţiile bugetare pe care le avem. Dacă ne uităm doar la partea de venituri bugetare facem o mare greşeală pentru că trebuie să ne uităm şi la partea de cheltuieli bugetare’, a spus Dumitru.

Preşedintele Consiliului Fiscal a adăugat că intenţia de reducere a TVA de la 24 la 19% este una ‘agresivă’, în schimb măsurile de eliminare a taxei pe stâlp sau a accizei la carburanţi sunt iniţiative bune, scrie Agerpres.

‘Dacă ne uităm la discuţiile din ultima perioadă, vedem că se intenţionează o reducere foarte agresivă a TVA. Celelalte măsuri eu spun că sunt bune, cum ar fi eliminarea taxei pe stâlp, şi care a fost un non-sens economic încă de la început, eliminarea accizei suplimentare la carburanţi, de asemenea nu am văzut nicio infrastructură creată din acea taxă, deşi asta a fost intenţia. Deci, noi reducem, foarte agresiv TVA, iar această reducere nu este de 5 puncte procentuale, ci mult mai mare deoarece cota redusă s-a extins la foarte multe produse, astfel încât cota medie de TVA scade, în momentul de faţă, undeva în zona de 15%. Înainte de scădere aveam la o cotă standard de 24% o cotă efectivă pe coşul de consum de 22 şi ceva la sută. De la 22 şi ceva la sută ne ducem la 14 şi ceva, deci sunt opt puncte procentuale reducere de TVA. Arătaţi-mi o ţară în lumea aceasta care a mai făcut o reducere de opt puncte procentuale de TVA atât de repede fără să aibă probleme’, a explicat Ionuţ Dumitru.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal. Şeful statului subliniază că ‘legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată şi raţională, de natură a nu genera disfuncţionalităţi care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ’, motiv pentru care ‘în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalităţi excesive, dar nici relaxări accentuate’.

‘Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante şi cu consecinţe negative pe termen lung reprezintă o experienţă pe care nu numai clasa politică nu şi-o mai poate permite, dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetăţeni’, afirmă Iohannis în cererea de reexaminare.

În opinia sa, ‘simpla relaxare fiscală, neînsoţită de continuarea procesului de creştere a colectării veniturilor şi de o reaşezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai raţională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluţiilor economice şi sociale viitoare’, precizează Iohannis.

În replică, premierul Victor Ponta a afirmat că respingerea de către preşedintele Klaus Iohannis a noului Cod fiscal are ca posibile explicaţii fie ‘o decizie pur politică de blocare a activităţii economice a Guvernului cu orice cost’, fie ‘o decizie luată în afara României şi împotriva intereselor României’.

Proiectul de Cod fiscal a fost aprobat, în data de 24 iunie, în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, cu 306 voturi ‘pentru’, două ‘împotrivă’ şi o abţinere, scrie Agerpres.

Actul normativ prevede reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 19%, începând din data de 1 ianuarie 2016. Iniţial, Guvernul a propus scăderea TVA la 20% începând de anul viitor şi la 18% din 2018. De asemenea, potrivit noului Cod Fiscal, impozitul pe construcţii speciale va fi eliminat din 2016, iar cota unică de impozitare este prevăzut să scadă de la 16% la 14% de la 1 ianuarie 2019.

Alte modificări vor fi aplicate în sectorul microîntreprinderilor, unde cota de impozitare pentru microîntreprinderile fără salariaţi va fi de 3% din venituri plus 1.530 de lei pentru fiecare trimestru pentru care se datorează impozit. Cotele de impozitare vor fi de 1% pentru microîntreprinderile care au peste doi salariaţi, inclusiv, de 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat şi de 3% pentru microîntreprinderile care se află în anumite situaţii înscrise în registrul comerţului – dizolvare urmată de lichidare, inactivitate temporară, declarare pe proprie răspundere a nedesfăşurării de activităţi la sediul social/sediile secundare.

Contribuţiile de asigurări sociale la angajat urmează să se reducă de la 10,5% la 7,5%, de la 1 ianuarie 2018, iar cele datorate de angajator de la 15,8% la 13,5%.