Dumitru: Dacă firmele ar putea plăti electronic taxele, România ar urca în clasamentul de competitivitate

Economica.net
03 06. 2014
2_ionut_dumitru_87038800_71142500

‘Marea problemă în România este rezultată din imposibilitatea companiilor de a face plăţi electronice la scară largă, fără restricţii. Dacă România va rezolva problema aceasta, adică toate companiile să poată declara şi plăti electronic taxele şi impozitele, ar urca 10 poziţii în clasamentul competitivităţii’, a spus Dumitru.

Acesta a prezentat stadiul în care se află România, în contextul în care şi-a propus adoptarea euro la 1 ianuarie 2019, afirmând că nu este pregătită.

‘România nu este deloc pregătită. Pentru a putea fi pregătită trebuie să depună eforturi foarte mari. Din păcate, această ţintă care a fost anunţată recent nu a fost însoţită de o agendă de parcurs până atunci, pentru că suntem departe de ceea înseamnă convergenţa reală’, a explicat Dumitru.

Preşedintele Consiliului Fiscal susţine că, pentru atingerea acestui obiectiv, trebuie să se accelereze convergenţa reală de la un PIB/locuitor de 47% din nivelul înregistrat de Franţa sau Germania la cel puţin 60%, nivel înregistrat de cele mai sărace ţări care au adoptat euro, Estonia şi Letonia.

‘Pentru a ajunge la un PIB/locuitor de 60% faţă de media Franţei şi Germaniei avem un necesar de creştere economică de cel puţin 4% pe an până în 2019. Suntem destul de departe în acest moment’, a explicat Ionuţ Dumitru, amintind că, în cazul în care România vrea să adopte euro la 1 ianuarie 2019, ar trebui să intre în mecanismul ratelor de schimb (ERM II) la 1 ianuarie 2016.

În aceste condiţii, statul român are nevoie de reforme profunde, care să ducă la creştere economică rapidă. Pentru a obţine această creştere, preşedintele Consiliului Fiscal susţine că este nevoie de intrări de capital în sectoare care cresc rapid şi de absorbţia fondurilor UE, unde s-a constatat o stagnare în lunile martie şi aprilie. Mai mult, Ionuţ Dumitru spune că România nu este deloc pregătită pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020.

În opinia sa, agricultura ar trebui profund restructurată.

‘România este al cincilea jucător ca potenţial la nivel european, însă avem o fragmentare foarte mare a suprafeţelor agricole, o volatilitate foarte mare. Nu putem intra în zona euro cu agricultura în stadiul actual. Un lucru care trebuie clarificat urgent este situaţia legală a terenurilor agricole, partea de cadastru, care este problema esenţială, din punctul meu de vedere’, a mai spus Dumitru.

El a adăugat că, în materie de investiţii, România a avut cele mai mari alocări în perioada 2000 – 2013, dar mare parte din resurse au fost irosite, iar în materie de infrastructură este departe de celelalte ţări, chiar şi faţă de Bulgaria.

În privinţa alocărilor pentru educaţie şi sănătate, preşedintele Consiliului Fiscal a apreciat că acestea sunt foarte mici, însă România are cele mai mari sume din regiune pentru protecţie socială.

La capitolul restanţe ale României în demersul de convergenţă către economia zonei euro, Ionuţ Dumitru a menţionat şi eficienţa energetică redusă, dar şi problema încă nerezolvată a companiilor de stat.

‘Avem o ineficienţă foarte clar evidenţiată de faptul că arieratele raportate la cifra de afaceri la companiile de stat este de peste 50%, în companiile private este sub 10%’, a subliniat economistul.

În plus, Ionuţ Dumitru a menţionat faptul că aceste companii beneficiază de tratament preferenţial prin faptul că nu îşi plătesc datoriile la stat.

O altă problemă pentru România o reprezintă adâncirea disparităţilor regionale care, în opinia preşedintelui Consiliului Fiscal, poate reprezenta chiar o problemă de securitate naţională.