Dunărea a „năvălit” peste cel mai mare moşier român. 4 milioane de euro pagubă
Dunărea a inundat Insula Mare a Brăilei şi a calamitat total 4.000 de hectare cu culturi agricole din Insula Mare a Brăilei, aflate în explotarea omului de afaceri Culiţă Tărâţă. Potrivit acestuia, inundaţiile au afectat culturile de toamnă provocând pagubde circa 4 milioane de euro. Câmpurile nu au fost asigurate, paguba este iremediabilă.”Sperăm să facem producţie mare şi să avem preţuri bune la vară ca să acoperim pierderea asta. Aşa-i la câţiva ani o dată. Năvăleşte Dunărea, esti la mila lui Dumnezeu”, explică agricultorul care are în concesiune 55.000 de hectare numai în Insula Mare a Brăilei şi încă 15.000 în judeţul Neamţ.
Inundaţia s-a produs, ca de fiecare dată, prin infiltrare. Pentru că Insula Mare este cu 1,5 metri sub nivelul Dunării, apa a ajuns în zona cultivată pe principiul vaselor comunicante. În această situaţie digurile nu au ce face, ele doar previn inundarea totală a Insulei. O soluţie ar preluarea apei în vechile canale de irigaţii, acum colmatate, şi pomparea ei de acolo.
Tărâţă spune că a cerut la Ministerul Agriculturii să preia el aceste canale, însă a fost refuzat. Afaceristul este mirat : „Agricultura cheltuie anual 10 milioane de euro numai pentru paza fostelor canale de irigaţii din ţară. Eu am vrut să preiau cheltuiala cu cele din Insulă, dar, pentru că mă cheamă Tărâţă, nu mi le-au dat. Aş fi făcut şi decolmatarea lor, aş fi montat pompe, aş fi scutit şi Ministerul de cheltuiala cu ele. Dar nu se poate”, a arătat Tărâţă.
La începutul acestui an, fermierul aprecia că există toate premisele ca acest an să fie unul excelent pentru agricultură. Părerea lui era împărtăşită şi de alţi doi dintre cei mai mari fermieri, Adrian Porumboiu şi Mihai Chirnogi, dar şi de oficiali de la Minister. De altfel, Guvernul chiar a prognozat pentru acest an că agricultura va aduce un plus de 0,5% la creştrerea economică de 1,7% estimată pentru acest an.
Culiţă Tărîţă are concesionată cea mai mare mare din terenurile agricole din Insula Mare pe o perioadă de 20 de ani, începând din 2001. Este cea mai mare exploataţie agricolă din ţară şi una dintre cele mai mari din Europa. Terenurile ei sunt pretabile în special culturilor de cereale şi plante tehnice.