Şeful ANPC: Primim şi câte 100 de reclamaţii pe zi de la clienţi împotriva băncilor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) primeşte şi câte 100 de reclamaţii pe zi din partea consumatorilor împotriva băncilor, a declarat, luni, preşedintele instituţiei, Marius Dunca, potrivit căruia băncile ar trebui să vină cu soluţii concrete pentru a reduce povara debitorilor care au probleme la rambursarea creditelor.
Economica.net - lun, 21 sept. 2015, 11:59
Şeful ANPC: Primim şi câte 100 de reclamaţii pe zi de la clienţi împotriva băncilor

‘Scopul nostru, ca instituţie, nu este să vă amendăm ci să găsim soluţii amiabile. Avem şansa şi cu Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor. Am şi câte 100 de reclamaţii pe zi în ceea ce vă priveşte (împotriva băncilor – n.r.). Sunt o comunitate foarte mare (clienţii nemulţumiţi – n.r.), vorbesc foarte mult pe reţelele de socializare, discută, au avocaţi, au şi argumente concrete. Uitaţi-vă câte procese are numai ANPC’, a subliniat Dunca, în cadrul unei conferinţe de specialitate.

În opinia sa, băncile trebuie să recâştige încrederea consumatorilor, iar acest lucru nu se poate obţine decât ‘cu respect faţă de consumatori’, prin deschiderea faţă de aceştia, prin contracte clare, transparente şi pe înţelesul clientului.

‘Într-o economie de piaţă sănătoasă, ar trebui să venim cu produse sigure, care să satisfacă în acelaşi timp nevoile consumatorilor, să vă gândiţi şi dumneavoastră (băncile-n.r.) la un câştig, dar nu la câştiguri uriaşe. Contractele cu clienţii ar trebui să fie mai corecte, mai transparente, fără capcane, mai uşor de înţeles de către consumatori şi poate aşa vom reuşi să le recâştigăm încrederea’, a mai spus Marius Dunca.

Potrivit acestuia,în viitorul apropiat, băncile trebuie să vină cu soluţii pentru a mai diminua din povara românilor. ‘Legislaţia este perfectibilă, dar niciodată nu va satisface ambele părţi, nici pe consumatori, nici pe reprezentanţii băncilor. Dar nu trebuie prin legislaţie să impunem reguli stricte. Trebuie să luaţi în calcul şi partea umană’, a adăugat preşedintele ANPC.

Reprezentantul ANPC a menţionat faptul că instituţia pe care o reprezintă este dispusă să discute cu băncile toate soluţiile posibile, implementarea Directivei 17, soluţionarea alternativă a litigiilor etc., cu condiţia să fie soluţii optime pentru toate părţile implicate. ‘Discutăm până găsim soluţii optime, dar nu vreau să aud de câştiguri uriaşe pentru bancheri pe spatele românilor’, a subliniat Dunca.

Şeful ANPC susţine că trebuie să se implice, alături de instituţiile statului, în educaţia financiară, astfel încât noţiunile financiare de bază să fie învăţate încă din liceu.

Te-ar mai putea interesa și
Chinezii de la Geely vor să vândă peste 5 milioane de mașini anual până în 2027
Chinezii de la Geely vor să vândă peste 5 milioane de mașini anual până în 2027
Grupul Geely Holding din China a anunțat duminică că își propune să vândă peste 5 milioane de vehicule anual până în 2027, un salt important față de 2023, pe care speră să îl......
Criză politică în Canada – Premierul Trudeau ar putea demisiona în această săptămână
Criză politică în Canada – Premierul Trudeau ar putea demisiona în această săptămână
Afundat într-o gravă criză politică, premierul canadian Justin Trudeau şi-ar putea anunţa demisia în această săptămână, ...
Producătorul de mașini electrice Rivian pare să-și fi revenit și așteaptă să intre pe profit, în premieră, în 2025
Producătorul de mașini electrice Rivian pare să-și fi revenit și așteaptă să intre pe profit, în premieră, în 2025
Rivian a depășit vineri așteptările analiștilor pentru livrările din trimestrul al patrulea și a declarat că producția ...
Globurile de Aur 2025 – Actorul de origine română Sebastian Stan, printre câştigători. Lista completă a premiilor
Globurile de Aur 2025 – Actorul de origine română Sebastian Stan, printre câştigători. Lista completă a premiilor
Cea de-a 82-a gală de decernare a Globurilor de Aur a avut loc la hotelul Beverly Hilton din Los Angeles. Evenimentul a ...