După 10 ani în eMAG, Andrei Popescu deschide un restaurant în București: ”Cu mai puține ședințe și mult mai multă aromă”

Andrei Popescu, fost director general al Freshful by eMAG, hipermarket online deținut de gigantul e-commerce eMAG, și-a schimbat domeniul de activitate și a deschis un restaurant în București.
Lidia Neagu - mie, 16 apr. 2025, 22:05
După 10 ani în eMAG, Andrei Popescu deschide un restaurant în București: ”Cu mai puține ședințe și mult mai multă aromă”

”Am deschis un restaurant. Nu singur, ci alături de un om minunat, Chef (Cristina) Mălai. Pentru amândoi nu e doar un restaurant, e un vis vechi, gătit încet, cu răbdare și asezonat cu mult curaj. (…) Așadar, la 35 ani construiesc din nou ceva la fel de fresh, dar cu totul diferit. Iar pentru cine mă știe, povestea asta e pe cât de neașteptată, pe atât de firească. E începutul unui nou drum. Unul cu mai puține ședințe și mult mai multă aromă”, a scris Andrei Popescu, pe platforma Linkedin.

Sursa foto: Cristina Malai

Acesta a condus business-ul Freshful timp de mai bine de trei ani, între octombrie 2021 și iunie 2024. Anterior, a fost director comercial şi mai apoi Country Manager pentru eMAG Bulgaria. Popescu a început povestea în eMAG în rolul de Junior Commercial Controller.

”După 10+ ani în grupul eMAG, pe 31 martie 2025 am închis un capitol care a însemnat mult pentru mine – mai ales aventura de 3,5 ani numită Freshful, pe care am avut bucuria s-o construiesc de la zero alături de o echipă de oameni dragi, deștepți și nebuni frumoși, cu care am pus umăr lângă umăr, pixel lângă pixel și livrare lângă livrare”, a transmis Andrei Popescu.

Restaurantul se numește Molf și este localizat în centrul Bucureștiului, lângă parcul Carol.

eMAG a lansat serviciul Freshful în anul 2021, cu livrări de produse alimentare în București și județul Ilfov. Freshful operează pe firma eMag Retail S.R.L., deținută de Dante International, compania-mamă a eMAG.

Te-ar mai putea interesa și
Noi lucrări de modernizare la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), anunţă CNAB
Noi lucrări de modernizare la Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), anunţă CNAB
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a început lucrări de modernizare, înlocuire şi reparaţie capitală a punţilor de debarcare şi îmbarcare a pasagerilor în aeronave, la Aeroportul......
Avioanele Boeing şi bourbonul, ţintele UE pentru taxele vamale pentru produsele din SUA
Avioanele Boeing şi bourbonul, ţintele UE pentru taxele vamale pentru produsele din SUA
Comisia Europeană are în vedere produse americane în valoare de 72 de miliarde de euro, variind de la avioane Boeing şi ...
UPDATE PNRR – Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, anunţă ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
UPDATE PNRR – Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, anunţă ministrul ...
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, ...
Top 5 greşeli de evitat când pregătești bulbii de flori pentru toamnă
Top 5 greşeli de evitat când pregătești bulbii de flori pentru toamnă
Toamna este sezonul începuturilor nevăzute, momentul în care grădinarii pregătesc terenul pentru frumusețea care va ...