După 12 ani de discuţii pentru gazoductul Nabucco, partenerii rămân cu experienţa

Proiectul Nabucco a fost iniţiat la începutul anului 2002, când au avut loc discuţii preliminare între OMV Austria şi BOTAS Turcia.

OMV a abordat apoi MOL Ungaria, Transgaz Mediaş şi Bulgargaz Bulgaria, iar în luna octombrie a aceluiaşi an a fost semnat acordul de cooperare între cele 5 companii, în baza căruia a fost realizat studiul de fezabilitate pentru construirea gazoductului dorit de UE pentru reducerea dependenţei de gaze faţă de Rusia.

Numele „Nabucco” a fost preluat de la opera cu acelaşi nume semnată de Giuseppe Verdi, partenerii fiind inspiraţi de un spectacol la care au asistat, la Opera din Viena, după întâlnirea din octombrie 2002.

La sfârşitul anului 2003 a fost încheiat un acord de granturi între cei cinci parteneri asociaţi proiectului şi Comisia Europeană, pentru ca în 2004 să fie înfiinţată, la Viena, compania de proiect Nabucco Gas Pipeline International.

Cinci ani mai târziu, în ianuarie 2009, Nabucco a câştigat angajamentul politic total al Uniunii Europene şi al guvernelor din ţările de tranzit.

La jumătatea aceluiaşi an a fost semnat, la Ankara, acordul interguvernamental între Austria, Ungaria, România, Bulgaria şi Turcia, prin care a fost armonizat cadrul legal pentru construcţia proiectului, garantând condiţii stabile, de egalitate, pentru toţi partenerii şi clienţii din proiect.

În 2010 au fost înfiinţate în ţările de tranzit companiile naţionale Nabucco, iar acordul interguvernamental a fost ratificat de parlamentele celor cinci state.

Consorţiul a transmis oferta către Şah Deniz în septembrie 2011, pe care a actualizat-o în mai 2012, după adoptarea variantei Nabucco West.

Nabucco West a apărut ca urmare a construirii gazoductului TANAP, care leagă zăcământul Şah Deniz, din Marea Caspică, de graniţa europeană a Turciei.

Tot în 2012 s-a vorbit despre retragerea Ungariei din proiect şi preluarea participaţiei MOL de către Bayerngas, ipoteză care însă nu s-a materializat.

Anul 2013 a adus ieşirea grupului german RWE din proiect, înlocuit la scurt timp de gigantul franco-belgian GDF Suez.

Astfel, Nabucco urma să aducă în Europa gaze naturale extrase din Marea Caspică, prin Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Pe teritoriul României avea să treacă un tronson de 475 kilometri, prin judeţele Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş şi Arad. Acţionarii consorţiului Nabucco sunt OMV (Austria), Transgaz Mediaş (România), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi GDF Suez (Franţa).

Consorţiul Nabucco a cheltuit până în prezent, pentru dezvoltarea proiectului, mai puţin de 5% din valoarea investiţiei, declara în luna mai a cestui an, la Bucureşti, într-o conferinţă, directorul general al Nabucco Gas Pipeline International, Reinhard Mitschek, fără să menţioneze o sumă.

Oficialii Nabucco nu au precizat nivelul investiţiei în Nabucco Vest, iar ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a afirmat atunci că nu are de unde să ştie câţi bani a cheltuit România în legătură cu acest proiect.

La aceeaşi conferinţă, oficialii prezenţi s-au arătat însă încrezători în şansele de succes ale proiectului până în ultimul moment.
„Pentru moment nu ne punem probleme eşecului, ne-am pregătit pentru succes”, a spus Mitschek în luna mai.

Timp de mai mulţi ani, principalul concurent al Nabucco pe coridorul sudic de transport al gazelor a fost considerat proiectul South Stream, pregătit de grupul rus Gazprom. Gazoductul Nord Stream, care conectează Rusia şi Germania prin Marea Baltică, a fost însă prioritar pentru partea rusă, fiind dezvoltat rapid, în timp ce South Stream a rămas în stadiu de proiect.

South Stream vizează transportul de gaze ruseşti către Europa prin Marea Neagră, până în Bulgaria, începerea lucrărilor la partea offshore fiind programată pentru al doilea trimestru al anului viitor.

Liderul rus Vladimir Putin a ironizat în 2008 ideea de concurenţă între South Stream şi Nabucco, invocând tocmai absenţa unui furnizor de gaze.

„Poţi construi unul, două trei sau chiar cinci gazoducte. Întrebarea este ce gaze transporţi prin ele şi de unde le iei. Dacă cineva vrea să sape în pământ şi să îngroape nişte fier acolo, sub forma unei conducte, nu avem nimic de obiectat. Nu poate exista concurenţă atunci când un proiect are gaze, iar celălalt nu”, a afirmat Putin.

Proietul gazoductului Nabucco era privit de Uniunea Europeană drept o soluţie pentru diversificarea alimentării cu gaze a continentului. După 12 ani de discuţii, studii şi negocieri aprinse cu furnizorii de gaze din Asia, în principal Azerbaijanul, proiectul este sortit eşecului.

OMV, liderul al consorţiului, a anunţat miercuri că grupul de la Şah Deniz nu a selectat Nabucco Vest ca rută de transport al gazelor naturale către Europa.

Grupul austriac a precizat că volumul ridicat de „muncă de calitate” şi eforturile făcute pentru realizarea Nabucco vor servi în beneficiul unor viitoare proiecte.

Anunţul este echivalent cu eşecul proiectului, din moment ce consorţiul de la Şah Deniz era singurul furnizor de gaze implicat în discuţii cu partenerii Nabucco.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat joi, la Gândul.live, că sunt şanse bune că decizia Şah Deniz să fie favorabilă proiectului Nabucco Vest, dar România trebuie să fie pregătită cu alternative dacă va fi ales TAP.

El a arătat că în cazul în care va fi selecţionat TAP, prin care gazul azer va fi livrat spre Italia prin Grecia, atunci România are pregătite soluţii alternative cum ar fi realizarea ulterioară, decalată, a Nabucco Vest, dar şi exploatarea rezervelor de gaze din Marea Neagră şi a gazelor de şist.

Ministerul Afacerilor Externe a catalogat joi drept „premature şi speculative” informaţiile şi comentariile apărute recent privind o decizie a consorţiului care exploatează zăcământul azer de la Şah Deniz de a transporta gazele prin conducta TAP, în detrimentul proiectului Nabucco Vest.

Conducta TAP (Trans-Adriatic Pipeline) face legătura între Turcia şi Italia, tranzitând Grecia, Albania şi Marea Adriatică. Proiectul TAP este dezvoltat de companiile Axpo (Elveţia), Statoil (Norvegia) şi E.ON (Germania).

Iniţial, Nabucco urma să transporte anual 31 miliarde metri cubi de gaze şi să traverseze şi teritoriul Turciei, având o lungime totală de 3.300 kilometri şi un cost estimat la 7,9 miliarde euro. Proiectul a fost revizuit anul trecut şi redenumit Nabucco West, lungimea fiind redusă la 1.315 kilometri, cu tranzit prin Bulgaria, România şi Ungaria, şi o capacitate mai redusă, de până la 24 miliarde metri cubi pe an. Costul proiectului revizuit nu a fost precizat.

Azerbaijanul era singurul potenţial furnizor de gaze naturale pentru Nabucco, având în vedere sancţiunile economice împotriva Iranului.

Exploatarea gazeiferă de la Şah Deniz, situată în Marea Caspică, este operată de gigantul birtanic BP, în parteneriat cu Statoil (Norvegia), SOCAR (Azerbaijan), Total (Franţa), Lukoil (Rusia), NIOC (Iran), şi TPAO (Turcia). Statoil este de asemenea unul dintre partenerii TAP.

Compania azeră de petrol şi gaze SOCAR, controlată de stat, a câştigat recent controlul companiei greceşti DESFA, operatorul reţelei de transport al gazelor naturale din Grecia, după retragerea grupului Gazprom din cursă, potrivit presei internaţionale. Privatizarea DESFA a fost unul dintre obiectivele convenite în acordul de finanţare externă încheiat de Grecia cu UE şi FMI.

Pentru a putea aduce gazele din Marea Caspică în Europa, Nabucco Vest ar urma să le preia din gazoductul TANAP, care porneşte de la zăcământul Şah Deniz şi ajunge până la graniţa europeană a Turciei. Partenerii Nabucco Vest au purtat discuţii cu acţionarii TANAP pentru interconetarea celor două conducte.

Începerea lucrărilor la Nabucco era programată pentru anul 2015, iar primele livări urmau să fie făcute în 2018-2019.

România consumă anual aproximativ 14 miliarde metri cubi de gaze, cantitate asigurată în proporţie de aproape 80% din producţia internă. Diferenţa este importată din Rusia, prin intermediari, la preţuri ridicate.

Cea mai mare parte a gazelor ruseşti care ajung în Europa tranzitează Ucraina.

Neînţelegerile dintre Rusia şi Ucraina privind preţul gazului şi condiţiile în care tranzitează teritoriul ucrainean au cauzat mai multe crize de alimentare a Europei. Aproximativ un sfert din necesarul de gaye al UE este asigurat de Gazprom.

Exporturile către Europa au fost întrerupte în două rânduri, în 2006 şi la începutul lui 2009, din cauza disputelor dintre Moscova şi Kiev pe tema preţurilor plătite de Ucraina şi datoriilor companiei de stat Naftogaz către Gazprom

La începutul anului 2009, Gazprom a oprit gazele către Ucraina timp de trei săptămâni începând de la 1 ianuarie 2009, decizie care a afectat şi România.