După adoptarea „taxei Netflix” platformele de streaming video ar putea fi nevoite să se înregistreze fiscal în România – Deloitte
Potrivit sursei citate, proiectul de lege care prevede introducerea unei taxe în România asupra veniturilor obţinute de furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere, cum ar fi Netflix, HBO GO, Amazon Prime Video, Voyo, de la utilizatorii români pentru vizionarea de filme online, cunoscută drept „taxa Netflix”, a fost adoptat de Camera Deputaţilor în data de 7 decembrie 2021. Pentru a deveni lege, în următoarea etapă, proiectul trebuie să treacă de Senat, scrie Agerpres.
În varianta adoptată de prima cameră sesizată, cota de impozitare propusă este de 2%, la jumătate faţă de cea cuprinsă în forma iniţială a proiectului de lege, respectiv 4%.
„Pe plan local, dacă proiectul de lege trece de parlament în forma actuală, este de aşteptat ca platformele de streaming video să fie nevoite să se înregistreze fiscal în România sau să desemneze un reprezentat fiscal pentru efectuarea demersurilor de plată a acestei taxe în ţara noastră. Mai mult, dat fiind că respectivele companii au rezidenţa fiscală în alt stat, este posibil ca veniturile obţinute din România să fie dublu impozitate – atât local, prin noua taxă, dar şi în statul de rezidenţă -, astfel că apare necesitatea implementării unui mecanism de compensare în perioada imediat următoare”, se arată în materialul de opinie realizat de Anca Ghizdavu, Manager Senior, şi Rebeca Zugravu, Consultant Senior, Taxare Directă, Deloitte România.
Baza la care s-ar aplica taxa de 2% este formată din veniturile obţinute de operatorii vizaţi de la utilizatorii români, din tranzacţii unice sau sub formă de abonament. Taxa ar urma să se aplice şi entităţilor nerezidente, care nu au filiale înregistrate în România.
Pe de altă parte, platformele care obţin venituri anuale mai mici de 65.000 de euro sau au un nivel de audienţă sub 1% raportat la numărul total de abonaţi din România vor fi exceptate, conform proiectului menţionat. Taxa se va achita la Centrul Naţional al Cinematografiei, iar o parte din fondurile astfel colectate (40%) pot merge către finanţarea directă a producţiei cinematografice locale.
Conform reprezentanţilor Deloitte, prin adoptarea unei astfel de măsuri, România se alătură unui număr relativ restrâns de ţări care au impus sau sunt pe punctul de a impune o fiscalizare similară asupra veniturilor din vizionarea de filme online, cum ar fi Portugalia, Polonia sau Canada.
„Analizând argumentele aduse în nota de fundamentare a proiectului de lege, se remarcă o oarecare notă discriminatorie faţă de platformele de filme online. Iniţiatorii precizează că introducerea noii taxe este necesară în contextul încasărilor în scădere la Fondul cinematografic, din cauza restricţiilor legate de pandemie, inclusiv închiderea sălilor de cinematograf, în timp ce piaţa platformelor de filme online este în ascensiune. Odată cu progresul tehnologic, dar şi pe măsura schimbării comportamentului consumatorilor în contextul pandemiei de COVID-19, companiile care creează şi distribuie conţinut online au beneficiat de o creştere exponenţială a vânzărilor. În acest context, era de aşteptat ca statele să reacţioneze prin direcţionarea unor măsuri fiscale către aceste tipuri de companii”, se precizează în material.
Potrivit sursei citate, „Taxa Netflix” este inspirată dintr-un curent mai larg, existent în Uniunea Europeană, şi anume taxa pe serviciile digitale.
Totodată, la nivel internaţional, jucătorii care obţin venituri din domeniul digital se află de mai mulţi ani în atenţia autorităţilor fiscale, preocupate să identifice soluţii echitabile de impozitare a profiturilor obţinute de aceste companii care îşi desfăşoară activitatea în mediul virtual şi nu au prezenţă fizică în ţara în care se află consumatorii.
„Există jurisdicţii care au introdus deja sau aveau în plan să aplice, unilateral, impozite pe serviciile digitale, fie asupra unui spectru mai larg de servicii digitale (Franţa, Spania, Italia, Marea Britanie) sau mai redus, cum ar fi ‘taxa Netflix’ (propusă în România), dar acestea vor fi obligate să le elimine în momentul în care recomandările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), axate prin cei doi piloni de impozitare a multinaţionalelor (impozitul minim pe profit la nivel global, de 15%, şi mecanismul de distribuire a profiturilor în ţările sursă), vor fi adoptate, inclusiv de către România”, au menţionat consultanţii Deloitte România.